
Cheia reducerii inflaţiei nu este la magazine şi în preţurile de la raft, soluţia este la Ministerul de Finanţe, dacă ar putea magazinele să reducă preţurile ca să vândă mai mult ar face-o, a declarat la Prima News deputatul PNL Dan Vîlceanu.
Crescătorii de vite se plâng că au ajuns să nu aibă aproape niciun adaos comercial, iar majoritatea lor vând sub preţul de producţie, la presiunea retailerilor, a declarat la Prima News Dacian Badea, membru al Asociaţiei Crescătorilor de Vite Hostein.ro.
Măsurile anunţate de noul Executiv pentru a rezolva problemele apărute din cauza inflaţiei mari sunt intervenţii cu „barosul şi cu cizma” în economie, care vor crea probleme mai târziu, a declarat la Prima News senatorul USR Paul Wiener.
România îşi va păstra clima temperat-continentală, dar ea va fi cu totul altfel decât ceea ce ştiam până acum, cu perioade mai lungi de căldură mare şi cu precipitaţii în cantităţi mari în zone punctuale, a declarat la Prima News climatologul Roxana Bojariu.