Magiun de prune şi distracţie în aer liber, o combinaţie inedită pentru petrecerea unui weekend. Aşa a fost la Festivalul Silvoiţei din judeţul Cluj. Sute de familii şi-au dat întâlnire pe dealurile de la Vultureni, să guste din magiunul pregătit pe loc de producătorii locali.
Comuna Vultureni se află la doar o jumătate de oră de Cluj Napoca şi e locul ideal pentru un weekend la ţară, în natură. Zilele acestea, când are loc şi Festivalul magiunului de prune, e zarvă mare. Se pregăteşte Silvoiţa, un soi de magiun sau marmeladă din prune fierte în ceaun sau căldare. În timp ce fierbe la foc mic, vizitatorii se bucură de tot felul de activităţi şi concursuri.
Silvoiţa are o reţetă specială, care în zona Clujului este cunoscută din vremuri străvechi. E făcută doar din prune, nu se foloseşte deloc zahar, iar procesul de fierbere este destul de lung. La final, silvoiţa trebuie să fie cremoasa.
Deşi preţul unui borcan de Silvoiţă este de 50 de lei, toţi vizitatorii au plecat acasă cu o astfel de delicatesă.