Un râu acoperit de ţitei
Au trecut patru zile de când a avut loc poluarea masivă pe râul Lopatna, din Prahova, dar efectele se resimt şi acum.
Au trecut patru zile de când a avut loc poluarea masivă pe râul Lopatna, din Prahova, dar efectele se resimt şi acum.
În lume, la fiecare două minute, o femeie moare din cauza cancerului de col uterin, iar în România, anual, aproape 2.
România ia primele măsuri în criza cerealelor ucrainene! Toate transporturile vor fi sigilate la intrarea în ţară şi vor fi controale ANSVSA în vămi la toate produsele venite din Ucraina.
Tragedie fără margini în localitatea ieşeană Leţcani.
Clipe de groază la staţia de metrou Costin Georgian.
A fost panică într-un microbuz care transporta turişti în Salina Slănic Prahova.
Cei care au rămas în Herson au învăţat să trăiască cu bombardamentele şi cu frica.
Salariul unui debutant în învăţământ este acum 2300 de lei şi ar trebui să ajungă la nivelul salariului mediu brut pe economie, a declarat la Prima News senatorul USR Silvia Dinică.
Execuţia spitalului regional din Iaşi va începe cel târziu în luna septembrie, în cazul în care vor fi contestaţii, a declarat la Prima News ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Fermierii români au aşteptări mari de la întâlnirea dintre miniştrii Agriculturii din România şi Ucraina, cum ar fi limitarea importurilor de grâu.
Orice dolar investit în educaţie se întoarce înmulţit de 11 ori când elevul devine un membru matur al societăţii, arată studiile internaţionale, a declarat la Prima News Simona David Crisbăşanu, vicepreşedinte al Coaliţiei pentru Educaţie.
Suntem din ce în ce mai pasionaţi de călătorii şi de explorarea lumii.
Litoralul se pregăteşte pentru noul sezon estival.
Camera Deputaţilor a dezbătut moţiunea simplă împotriva lui Petre Daea.
Statul ar putea plăti zilele libere legale chiar şi angajaţilor de la privat! Este o propunere legislativă înregistrată la Senat , după ce mediul de afaceri s-a plâns că productivitatea companiilor scade din cauza prea multor sărbători legale.
S-au născut într-o lume în care nu au auzit niciodată cuvintele „te iubesc”.
Un bucureştean a dat în judecată statul român după ce, spune el, i-au fost confiscaţi peste un milion de dolari, dar şi bijuterii şi ceasuri de lux.
La şase luni de la retragerea ruşilor din Herson, ucrainenii se întorc cu groază acasă.
Se ia un vis, se pune puţin curaj, se amestecă cu pricepere în ale cercetării şi astfel ia naştere o afacere de succes.
„Eternul Derby” Steaua-Dinamo a început deja în afara terenului, cu ore bune înainte de meci.
Un caz înfiorător scoate încă o dată la iveală cruzimea fără margini de care pot da dovadă unii dintre oameni faţă de animale.
43 de muncitori au trăit clipe de groază după ce autocarul cu care erau transportaţi a luat foc în mers.
Cerealele ucrainene ar fi trebuit doar să tranziteze România, aşa cum a fost înţelegerea de la început cu Comisia Europeană, a declarat la Prima News fostul ministru al Agriculturii Adrian Oros.