Profesorii se pregătesc de grevă generală: Ne-am săturat să ni se conteste orice, să nu mai avem autoritate care rezultă şi din statutul social pe care-l are un profesor, iar politicul ne-a ţinut într-o situaţie de mizerie materială

Profesorii se pregătesc de grevă generală: Ne-am săturat să ni se conteste orice, să nu mai avem autoritate care rezultă şi din statutul social pe care-l are un profesor, iar politicul ne-a ţinut într-o situaţie de mizerie materială

Greva generală din învăţământ va avea loc şi este susţinută atât de membrii de sindicat, cât şi de cei care nu sunt membri, a declarat la Prima News preşedintele Federaţiei Spirul Haret, Marius Nistor.

„Ne-am săturat să ni se conteste orice, să nu mai avem autoritate care rezultă şi din statutul social pe care-l are un profesor, iar politicul ne-a ţinut într-o situaţie de mizerie materială. Am ajuns într-o situaţie în care nu mai poţi angaja o îngrijitoare într-o grădiniţă, contabil, pentru că nu-şi mai doresc să lucreze în sistemul de învăţământ. Pe 10 mai (când a fost demonstraţia cadrelor didactice n.red.) guvernanţii n-au catadicsit să aibă o discuţie cu reprezentanţii profesorilor şi salariaţilor nemulţumiţi. Anul viitor nu se pune problema de creşteri de salarii, pentru că legea nu permite acordarea de măriri cu şase luni înainte de alegeri”, a spus Nistor.

Simion Hăncescu, preşedintele FSLI a subliniat că fără educaţie şi cercetare, România nu poate avea un viitor normal.

„În ultimii 30 de ani, educaţia a fost Cenuşăreasa sistemului bugetar. Guvernanţii au luat în glumă semnalele de alarmă pe care le-am tot tras şi am ajuns la forma ultimă de luptă sindicală, greva. Trebuie ca educaţia să fie tratată altfel, aşa cum s-a întâmplat în sănătate în 2018, când salarizarea de acolo a fost adusă la un nivel decent, pentru că plecau medicii”, a arătat Hăncescu.

Învăţământul este cel mai mare sector bugetar, a spus şi liderul sindicatului Alma Mater, din învăţământul superior, Anton Hadăr.

„Parcă partidelor, politicienilor, le convine să fie un învăţământ prost, pentru că poate unii dintre ei nu au şcoala necesară pentru poziţiile respective, dar asta este, au fost votaţi de popor. Preşedintele ţării pare că a uitat că şi-a luat această obligaţie, pare chiar că e deranjat acum, când am fost la Cotroceni, în loc de preşedinte am fost primit de un consilier de sănătate”, a povestit Hadăr.

Greva personalului din învăţământ este susţinută şi de elevi, a precizat Ariana Dudună, liderul asociaţiei elevilor constănţeni.

„Nu putem avea un învăţământ de calitate fără salarizare decentă. Deja există un deficit de cadre didactice şi probabil că pe viitor situaţia se va agrava. Susţinem necondiţionat greva şi considerăm că este un gest de normalitate din partea lor”, a adăugat Ariana Dudună.

Şi părinţii consideră că profesorii şi învăţământul au unevoie de mai mulţi bani.

„Sunt de acord cu greva profesorilor, ne-am săturat de acest stat care-şi bate joc de noi”, a declarat Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

Până şi Ministerul Educaţiei susţine revendicările profesorilor pentru salarii mai mari şi alocaţii bugetare mai mari în domeniu.

„Dar aceste lucruri nu ţin de Ministerul Educaţiei, ci de ministerele care trebuie să asigure salarizarea. Salariile trebuie să reflecte poziţia socială şi odată cu asta trebuie să crească şi gradul de respect pentru cadrele didactice”, a arătat Sorin Ion, secretar de stat în minister.

Afla mai multe despregrevainvatamantprofesorisalarii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt