Alertă în Marea Neagră. O mină marină, provenită din zona de conflict ucraineană a fost văzută la 7 mile est de Sulina. În timp ce autorităţile române se pregăteau pentru înlăturarea pericolului, mina a fost purtată de valuri înapoi în apele teritoriale ale Ucrainei, unde a fost detonată.
O navă comercială a fost cea care a anunţat Căpitania Sulina despre prezenţa minei, care plutea in derivă la 7 mile travers de port. Au fost mobilizate Garda de Coastă, Autoritatea Navală Română şi Forţele Navale Române. Acestea din urmă au pregătit o navă militară şi scafandri specializaţi în distrugerea dispozitivelor explozive subacvatice.
S-a observat, insă, că direcţia de derivă a minei era spre nord-vest. Impinsa de curentii marini de suprafata, mina marina a iesit, in cele din urmă, din apele teritoriale romanesti, fiind impinsă de valuri in cele ucrainene.
Forţele Navale Române recomandă tuturor vaselor din zonă să navigheze cu prudenţă, iar dacă descoperă un obiect plutitor, de culoare neagră şi cu formă sferică, în derivă, să anunţe imediat autorităţile prin canalele de alertă.