
S-a deschis cel mai mare ştrand din vestul României
Cel mai mare ştrand din vestul României şi-a deschis în sfârşit porţile.
Cel mai mare ştrand din vestul României şi-a deschis în sfârşit porţile.
Dacă cetăţenii se unesc şi pun presiune, autorităţile nu îi mai pot ignora şi le ascultă dorinţele.
Bulgaria nu îi atrage doar pe turişti, ci şi pe refugiaţii ucraineni ! Nu pentru distracţie, însă.
,,Europa este Republica Moldova, iar Republica Moldova este Europa!" Sunt cuvinte spuse în română la Chişinău de preşedinta Parlamentului European, la cel mai mare miting pro european! Zeci de mii de steaguri ale Uniunii Europene au fost fluturate alături de drapele ale Republicii Moldova.
În ultimul ceas înainte de grevă, sindicaliştii din Educaţie şi guvernanţii s-au întâlnit la Guvern să negocieze măririle salariale cerute de profesori.
A petrecut cu alcool până spre dimineaţă, apoi s-a suit la volan şi a plecat spre casă.
Limita de viteză nu contează pentru unii şoferi! Un bărbat a depăşit-o cu… 100 de kilometri.
Patru oameni au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a intrat în viteză într-un restaurant.
Explozie lângă Bucureşti chiar într-o staţie de încărcare cu gaz! Un tânăr de 26 de ani, angajat al staţiei, a murit chiar în timp ce alimenta o maşină.
Bricul Mircea, nava amiral a Marinei Militare şi-a deschis astăzi porţile pentru populaţia civilă.
Zeci de bucureşteni au venit în Parcul IOR din capitală în semn de protest faţă de retrocedarea a 12 hectare din el.
Zeci de mii de turişti sunt aşteptaţi şi anul acesta pe litoralul bulgăresc.
La mare, la soare, cu doar 52 de lei pe noapte de persoană! Aşa sună oferta spectaculoasă a programului “Litoralul pentru toţi” în 2023.
Ca la noi la nimeni! Modernizată la finalul anului trecut, o stradă din judeţul Suceava va fi refăcută după… nici 6 luni.
Primarii sectoarelor 3 şi 4 s-au luat la ceartă din cauza unui pasaj.
Este nevoie acută de medici în sistemul de sănătate, dar cu toate acestea sute de rezidenţi care au luat concursul de intrare în Rezidenţiat de pe 14 mai, nu au unde profesa.
Premierul Nicolae Ciucă i-a chemat la negocieri pe liderii celor trei mari confederatii sindicale pentru a cauta o solutie astfel încât elevi să poată merge luni la cursuri.
O semnătură l-a costat viaţa pe un marinar din Cluj.
Armata americana se antreneaza pentru traversarea Dunarii, a Deltei si-a cursurilor de apa, impreuna cu militarii romani.
Gazele naturale au ajuns la cel mai mic preţ al ultimilor doi ani, însă în buzunarul românilor nu se simte nicio diferenţă.
Euro a atins valori-record în comparaţie cu leul românesc.
O cursă off-road ilegală din Munţii Maramureşului a fost anulată! Furioşi că vor fi distruse arii protejate, localnicii s-au mobilizat şi i-au ajutat pe poliţişti să-i prindă atât pe organizatorii din Austria, cât şi pe participanţi.
Moarte suspectă într-o localitate din judeţul Iaşi.