Marşul grupării Wagner către Moscova nu a fost o lovitură de stat, ci a semănat mai degrabă cu scenariul din Turcia, cu lovitura militară de acum câţiva ani, care n-a făcut decât să-i întărească autoritatea preşedintelui Recep Erdogan, a declarat la Prima News jurnalistul Deutsche Welle Robert Schwartz.
„Pe de o parte, Wagner şi-a arătat muşchii şi a demonstrat că nu există un control serios asupra teritoriilor din partea serviciilor de informaţii, care nu au avut nicio reacţie. Cei din Rostov-pe-Don i-au întâmpinat cu pâine şi sare, în varianta rusă, vodcă şi caviar, iar asta arată că populaţia s-a săturat de guvernarea Putin şi am văzut că populaţia are un apetit pentru un lider naţionalist de forţă, a fost un fel de alegere între ciumă şi holeră”, a arătat jurnalistul.
El a explicat că, în mod evident sunt frământări în aparatul militar de la Kremlin.
„E clar că sunt frământări în aparatul militar de la Kermlin, probabil vor fi schimbaţi liderii militari care nu au reacţionat aşa cum ar fi trebuit să reacţioneze şi care nu au dus la bun sfârşit agresiunea Rusiei în Ucraina. Este evident că Putin a obosit şi vom vedea mişcări importante la Kremlin. Din păcate, majoritatea ruşilor doreşte un tătuc, care să-i apere de toate pericolele de pe planetă, dar şi de dincolo de Calea Lactee. Prigojin şi-a făcut o armată de troli, cu care a intervenit inclusiv în procesul electoral din Statele Unite”, a spus Schwartz.
Ministrul german al Apărării a declarat după aceste evenimente că Occidentul a văzut cu această ocazie că este nevoie de şi mai mult armament în Ucraina, pentru că acolo se dă bătălia pentru democraţie, a mai arătat jurnalistul DW.
Politologul Cristian Pîrvulescu este şi el de părere că nu a fost vorba de o lovitură de stat, ci o luptă între clanuri.
„A fost o supărare pe doi oameni. Nici Prigojin, nici Putin nu au ieşit slăbiţi din înfruntarea asta. În final, Putin îl iartă, negociază cu ajutorul lui Lukaşenko. Nu ştim ce se întâmplă cu trupele care s-au retras, care nu vor semna contracte cu armata rusă. Trupele Wagner au făcut crime, violuri în Siria. Prigojin nu e militar, e un oligarh, proprietarul unei firme de catering care a devenit multinaţională. Prigojin foloseşte un limbaj folosit pe vremea revoluţiei bolşevice, s-a dovedit un politician mult mai bun decât Putin credea că este”, a arătat politologul.
Tentativa unei lovituri de stat la Moscova a eşuat. „Marşul pentru dreptate” al lui Prigojin a durat doar 24 de ore şi a avansat până la 200 de kilometri de Moscova. Evgheni Prigojin şi-a retras soldaţii după ce a purtat mai multe discuţii cu preşedintele Belarusului, Lukashenko. Mercenarii Wagner au părăsit apoi oraşul Rostov, însă în aplauzele şi scandările localnicilor. Între timp, tot în Rusia regimul de operaţiuni antiteroriste este încă în vigoare chiar dacă restricţiile de trafic au fost ridicate.