Lideri PNL dau asigurări că partidul nu iese de la guvernare, indiferent dacă va avea loc sau nu comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale
Bănuit de agresarea unei adolescente de 14 ani, meditatorul ei de 68 de ani a primit doar control judiciar
UPDATE: Omagiu adus lui Navalnîi la Ambasada Rusiei în Bucureşti. "A murit mult mai devreme", spune un deţinut din colonia "Lupul polar". Familiei i s-a spus că opozantul a pierit din cauza sindromului morţii subite
Drulă: M-am uitat la câteva din emisiunile domnului Dragnea. Mi-au plăcut vreo două reţete de acolo, dar mi s-a dus pofta de mâncare când a început să vorbească despre politică
circle-play VIDEO şi FOTO - Moartea lui Navalnîi. Peste 400 de arestări după intervenţii în forţă ale poliţiei în Moscova şi Sankt Petersburg la manifestările de comemorare
Drulă spune la Insider Politic că Lasconi n-a fost scoasă de pe lista pentru PE din cauza votului privind familia tradiţională: Nu profilăm oamenii după vot
Drulă, întrebat dacă intră în cursa pentru a fi candidatul Dreptei Unite la prezidenţiale: Este obligatoriu. Ce spune despre competiţia cu Ludovic Orban
Cătălin Drulă, la Insider Politic: Manevre tactice, precum modificări de ultimă oră în ceea ce priveşte legislaţia electorală, se întorc împotriva celor care le fac şi scad încrederea în democraţie
Preşedintele Consiliului judeţean Vrancea, liberalul Cătălin Toma, în vârstă de 46 de ani, a murit în urma complicaţiilor de la o răceală
Avalanşă în zona Bâlea. Un angajat al Salvamont Sibiu, aflat în timpul liber, a murit după ce a fost aruncat pe stânci
EXCLUSIV News.ro - Aparatele cu care se fac testele care confirmă prezenţa şi tipul drogurilor sunt uzate moral şi fizic, nu pot acoperi substanţele care circulă acum pe piaţa neagră, atrag atenţia medicii legişti
Nicuşor Dan, după trei ani de mandat: Am avut anumite „naivităţi” cand am făcut unele promisiuni în 2020
Mihai Tudose, despre susţinerea de către PNL a candidatului PSD la prezidenţiale: Nu s-a ajuns acolo, dar această coaliţie va merge până la ultimele alegeri
Acord de securitate istoric. Germania acordă Ucrainei un ajutor militar în valoare de 1,1 miliarde de euro
Trump, condamnat la plata unei amenzi în valoare de 355 de milioane de dolari în procesul civil de fraude la Trump Organization de la New York
Moartea lui Navalnîi. Autorităţile de la Moscova îi avertizează pe ruşi împotriva oricăror manifestaţii ”neautorizate”
SURSE. Coaliţia nu a luat nicio decizie privind comasarea alegerilor. O nouă şedinţă a fost stabilită pentru duminică
VIDEO. Guvernul a aprobat plăţi de 1,2 miliarde de lei pentru fermierii din sectorul vegetal şi zootehnic
Jose Mourinho, adversarul României în ultimul meci al naţionalei lui Hagi şi Iordănescu. ”De ce Jose?”