Gică Hagi vinde o parte din acţiunile de la Farul. Cine va fi noul investitor

Gică Hagi vinde o parte din acţiunile de la Farul. Cine va fi noul investitor

După ce în lunga august Gică Hagi a declarat la o conferinţă de presă ca va vinde un pachet de acţiuni de la Farul, se pare că s-a ţinut de cuvânt.

„Regele” va vinde o parte mică din acţiunile pe care le deţine la trupa de la malul mării lui Daniel Morar (56 de ani), un om de afaceri din Constanţa.

Acesta ar urma să devină acţionar minoritar la Farul şi să deţină un procent de 10% din acţiuni, notează Prima Sport.

Daniel Morar este un om de afaceri care a fost implicat şi în politică. Acesta a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Partidului Ecologic şi a candidat la preşidinţia Consiliului Judeţean Constanţa la alegerile locale din 2020.

Ultima funcţie pe care a ocupat-o în politică a fost cea de coordonator al organizaţiei judeţene a AUR Constanţa. În prezent, Daniel Morar deţine o companie care exportă animale vii către ţările din Orient. Deţine, de asemenea, firme care se ocupă cu pilotajul maritim ori cu parcurile fotovoltaice.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt