Incendii devastatoare în sudul Franţei
Incendiile de vegetaţie continuă să facă prăpăd în sudul Franţei, unde, cel puţin 800 de hectare de pământ au fostdistruse.
Incendiile de vegetaţie continuă să facă prăpăd în sudul Franţei, unde, cel puţin 800 de hectare de pământ au fostdistruse.
Ruşii continuă să bombardeze mai multe regiuni de pe teritoriul Ucrainei punând la risc exportul de cereale asupracăruia s-a convenit acum câteva zile! Pe câmpul de luptă forţele ucrainene au recunoscut avansul ruşilor în oraşulDoneţk.
Fenomenele naturale considerate până nu demult atipice devin din ce în ce mai obişnuite.
Avertisment pentru cei care sunt în vacanţă în Spania.
Europa este departe de a scăpa de incendiile de vegetaţie.
Ruşii au făcut, din nou, victime în Ucraina.
Ucraina anunţă că a eliberat aproape jumătate din localităţile ocupate şi vrea să-şi recapete Crimeea anexată în 2014.
Europa se topeşte la propriu.
Ies la iveală detaliile sordide ale unei crime comise în Marea Britanie şi care-l are drept autor pe un şofer de tir dinRomânia.
Vestul Europei se topeşte la propriu.
Casele ucrainenilor continuă să fie ţinta aviaţiei şi artileriei ruseşti.
Patru oameni au fost împuşcaţi mortal într-un centrul comercial din statul american Indiana.
Căsătoria anului, peste ocean.
Pauza operaţională a armatei ruse s-a încheiat.
Mii de pompieri se luptă cu incendiile de vegetaţie din mai multe ţări europene precum Spania sau Italia.
Rusia se pregăteşte pentru noua etapă a ofensivei în Ucraina, conform serivciilor de informaţii militare ucrainene.
La doar 32 de ani, Iulia a fost nevoită să înceapă o viaţă nouă într-o ţară total necunoscută.
Un avion ucrainean care transporta muniţie din Serbia în Bangladesh s-a prăbuşit în Grecia, sâmbătă noaptea în apropierea satului Paleochori, din nordul teritoriului.
După masacrul din Vinnitsa, ruşii conintuă să ia vieţile civililor nevinovaţi din mai multe regiuni ale Ucrainei.
Valul de caniculă continuă să facă ravagii în Spania, unde există nu mai puţin de 29 de incendii active, dar şi în Franţaunde 10,000 de hectare de vegetaţie au fost până acum distruse.
Volodimir Zelenski lansează un avertisment care ingrozeste Europa! ” Rusia va încerca să sisteze complet furnizareagazelor” spune preşedintele ucrainean, după ce Moscova a anuntat că opreşte timp de 10 zile Nord Stream 1, principalulgazoduct care transportă gazele ruseşti până în Eu.
Greva personalului de zbor Ryanair din Spania creează aglomeraţie pe marile aeroporturi din Regatul Iberic, siimplicit in restul Europei.
La aproape 140 de zile de război, ucrainenii au lansat o contraofensivă asupra regiunii Herson şi au distrus un depozit de muniţie al ruşilor.