Valul 4, pericol uriaş pentru nevaccinaţi
Valul 4 al pandemiei se apropie cu paşi repezi, iar doctorii recomandă vaccinarea, mai ales pentru cei care suferă de boli cronice.
Valul 4 al pandemiei se apropie cu paşi repezi, iar doctorii recomandă vaccinarea, mai ales pentru cei care suferă de boli cronice.
Trupele americane nu vor părăsi Afganistanul nici după data de 31 august, termenul limită agrat de liderii talibani.
Pistolul preferat al unuia dintre cei mai cunoscuţi gangsteri din lume, Al Capone, un Colt 45, va fi scos la licitaţie chiar de către nepoatele bărbatului.
După câteva zile de la preluarea ministerului Finanţelor, Dan Vîlceanu a făcut o nouă gafă! În cadrul unei conferinţe de presă, noul ministru al Finanţelor nu a ştiut să spună cât este salariul minim în România.
Numeroase incendii au izbucnit în mai multe ţări din lume iar pompierii continuă să ducă o luptă inegală cu forţele naturii.
Este focar de covid la mănăstirea Galata din Iaşi, acolo unde nouă măicuţe sunt infectate.
O fetiţă de doar un an şi jumătate, dintr-o localitate gălăţeană, a avut parte de o moarte cumplită.
După câteva luni de relaxare, vorbim din nou despre măsuri de restricţie şi localităţi în carantină.
Grav incident de securitate la Aeroportul Suceava.
Operaţiune în forţă a jandarmilor şi poliţiştilor din Timiş la un botez în Lugoj.
De astăzi, cel mai mare Spital de copii din România are două ambulanţe noi.
Poliţiştii din Botoşani sunt nevoiţi să elucideze moartea terifiantă a unei femei de 44 de ani.
Valul 4 al pandemiei se apropie cu paşi repezi, iar doctorii recomandă vaccinarea, mai ales pentru cei care suferă de boli cronice.
În doar trei săptămâni începe noul an şcolar, cu prezenţă fizică, după un an atipic, însă autorităţile nu pot garanta că unităţile de învăţământ sunt spaţii sigure.
Incendii, deraieri, defecţiuni - toate se ţin lanţ la CFR.
Starea de alertă provocată de gunoaie în sectorul 1, NU se prelungeşte.
Poliţia thailandeză a confiscat 1,000 de kilograme de metamfetamină într-o provincie din sudul ţării.
Mâncare expirată de şase ani, mizerie, mucegai şi rugină.
Bulgaria continuă să fie atractivă chiar şi pe final de sezon.
Stelică este unul dintre cei 19 cai sălbatici de la Letea care în 2011 au fost capturati ilegal şi lăsaţi să se îmbolnăvească.
Binecunoscutul cântăreţ şi instrumentist de muzică folk, Doru Stanculescu, a încetat din viaţă , astăzi, la varsta de 71 de ani.
Dezastru la o fermă de porci din judeţul Olt.
23 august este una dintre cele mai controversate date din calendarul nostru istoric.