Pandemia ne-a învăţat, printre altele, şi lecţia spitalelor vechi, comuniste, sau chiar lipsa lor. Peste noapte, ne-am trezit fără locuri în unităţile medicale sau fără circuitele de intrare - ieşire, atât de necesare. Iar în timp ce unităţile sanitare se încarcă, pe zi ce trece, cu pacienţi infectaţi şi sistemul medical este copleşit, o speranţă vine din sectorul 6. Astăzi a intrat în dezbatere proiectul pentru construirea primului spital de stat de aici. Construcţia ar putea fi gata în 2024. Dacă vor fi bani.
În prezent, pe raza Sectorului 6 nu există niciun spital de stat. Primarul Ciprian Ciucu a anunţat că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru prima unitate medicală
Spitalul va avea, printre altele, secţii de chirurgie, ginecologie sau neurologie.
În spital, specialiştii vor realiza şi studii de cercetare.
Locuitorii din Sector sunt încântaţi de acest proiect, mai ales că nu au aproape de ei o unitate sanitară de stat la care să poată merge.