Procurorii DNA au descins în biroul Viceprimarului
Sunt percheziţii în acest moment la Primăria Timişoara! Procurorii DNA au descins în biroul viceprimarului.
Români reţinuţi la pontul americanilor
Mai multi români au fost retinuţi după ce procurorii americani au semnalat că acestia deţineau un site de asasinate lacomandă! Ofiţerii de la crimă organizată au descins astăzi la 7 adrese din Gorj şi Hunedoara unde locuiau suspecţii.
Alexei Navalnîi a fost declarat „vinovat” de către justiţia rusă, după ce procurorii au cerut o condamnare de până la 13 ani
Disidentul rus Alexei Navalnîi a fost declarat marţi „vinovat” de fraudă pe scară largă de către un tribunal rus.
Peste 60% din dosarele soluţionate de procurori anul trecut, rezolvate în mai puţin de 6 luni
Activitatea procurorilor de anul trecut a întregistrat progrese în ceea ce priveşte reducerea duratei de soluţionare a dosarelor, au anunţat reprezentanţii Parchetului Vâlcea, care au precizat că peste 60% dintre cauzele înregistrate au fost rezolvate în mai puţin de şase luni de la dat.
Doi inspectori Antifraudă din Bucureşti, puşi sub control judiciar pentru luare de mită
Bogdan Boiţă şi Costin Ciucă, inspectori în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Bucureşti, au fost puşi sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, după ce ar fi luat bani de la administratorii unor firme pentru a nu le suspenda .
Un olandez şi doi români, reţinuţi de DIICOT sub acuzaţia că au vândut mii de pastile de ecstasy
Procurorii DIICOT au reţinut luni un cetăţean olandez şi doi români, acuzaţi de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc, după ce au introdus în ţară şi au vândut peste 14.
Motivul pentru care procurorii au clasat plângerea unui bărbat care a plătit pentru o garsonieră, dar nu a primit-o
Parchetul a clasat o plângere penală făcută de un cumpărător al unui apartament din Braşov pentru că se poate vorbi de înşelăciune doar în limbaj popular, nu şi în cel juridic, în opinia magistratului.
Marian Vanghelie, adus la DNA
Fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie a fost ridicat de procurori, joi, de la locuinţa sa din Bucureşti şi dus la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Ce au decis procurorii în cazul poliţiştilor acuzaţi de moartea unui pensionar pe care l-au imobilizat violent
În aprilie 2021, a făcut vâlvă cazul unui bărbat din Piteşti care a murit după ce a fost imobilizat şi trântit violent de către doi poliţişti.
Procurorii cer pedepse maxime în dosarul Colectiv: Tragedie se poate repeta oricând
Procurorii DNA şi ai Parchetului General au cerut, joi, pedepse maxime pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, judecaţi în dosarul "Colec.
Dosar penal în cazul jandarmului căzut de pe cal la parada de 1 Decembrie. Cazul a ajuns la procurorii militari
Jandarmeria cere Parchetului Militar să facă verificări în cazul angajatului care a căzut de pe cal, de Ziua Naţională, în Bucureşti.
Soţul Dianei Şoşoacă, plasat sub control judiciar pentru ultraj. Scandal la uşa procurorilor
Soţul Dianei Şoşoacă, Dumitru-Silvestru Şoşoacă, a fost plasat sub control judiciar de procurorii de la parchetul de pe lângă judecatoria sectorului 1, fiind acuzat de ultraj.