Cât a avansat într-un an conducta ce va prelua gazele naturale din cel mai mare zăcământ românesc din Marea Neagră
Presa greacă: O companie românească, probabil Transgaz, va cumpăra acţiuni la Gastrade, compania elenă de gaze
Subsecretarul de stat american pentru resurse energetice subliniază importanţa Coridorului Vertical, „un proiect vizionar”
Unii câştigă, mulţi pierd
Românul plăteşte, Statul aplaudă şi numără banii.
Elaborarea strategiei de decarbonizare la Transgaz, exemplu de bună practică pentru tranziţia către o economie verde
Elaborarea strategiei de decarbonizare la nivelul Transgaz, în baza unui acord de consultanţă cu Banca Europeană de Investiţii, reprezintă un demers care se înscrie în obiectivele Guvernului pentru realizarea tranziţiei către o economie verde, precum şi un exemplu de bună practică, a d.
Transgaz vrea să producă hidrogen în Dobrogea. Negocieri cu finanţatorii companiei
Transgaz, operatorul de transport gaze autohton, negociază cu finanţatorii companiei în vederea comandării unui studiu de fezabilitate pentru construirea şi operarea unei facilităţi de producţie a hidrogenului la scară redusă în zona Dobrogea, reiese dintr-un document oficial analizat de.