Transgaz a finalizat şi pus în exploatare conductele Neptun Deep şi Mintia

Transgaz a finalizat şi pus în exploatare conductele Neptun Deep şi Mintia

Compania de stat Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport (SNT) al gazelor naturale, a anunţat finalizarea şi punerea în exploatare a conductei care va prelua gazele ce vor fi extrase din perimetrul offshore de producţie Neptun Deep, cel mai mare din Marea Neagră românească, precum şi a celei care va alimenta cu gaze noua centrală de generare de energie electrică de la Mintia, de 1.800 MW, care va fi cea mai mare din Uniunea Europeană, scrie Profit.ro.

Dat fiind faptul că cele 2 conducte au şi fost încărcate cu gaze, în primă etapă, Transgaz a anunţat totodată modificarea limitelor de funcţionare ale SNT, începând cu data de 20 octombrie.

Astfel, din 20 octombrie, volumul efectiv de gaze din sistem necesar funcţionării optime a acestuia creşte de la 85-88 milioane metri cubi la 92-95 milioane metri cubi. Pentru o stare normală a SNT, limitele cresc de la 78-85 sau 88-91 milioane mc la 85-92 sau 95-98 milioane mc.

Nivelurile de declanşare a stării de pre-alertă se majorează de la 73-78 sau 91-93 milioane mc la 80-85 sau 98-100 milioane mc, iar cele pentru starea de alertă – de la sub 73 sau peste 93 milioane mc la sub 80 sau peste 100 milioane mc.

Menţionăm faptul că modificarea limitelor de funcţionare ale SNT se datorează finalizării şi punerii în exploatare a următoarelor conducte:

- Conducta 28” Băcia - Mintia, lungime 26,5 km;
- Conducta 48”/40” Tuzla - Cobadin - Podişor, lungime 32,4 km/275,9 km
;

şi încărcării în prima etapă a următoarelor tronsoane:

- tronsonul de conductă 40” Cobadin – Podişor cu o cantitate de 6,8 milioane metri cubi;
- tronsonul de conductă 28” Băcia – Mintia cu o cantitate de 0,2 milioane metri cubi
″, a transmis Transgaz.

Modificarea limitelor de funcţionare a SNT a fost efectuată în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2024/1789 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iunie 2024 privind pieţele interne ale gazelor din surse regenerabile, gazelor naturale şi hidrogenului şi cele ale procedurii interne PP DH 02 – Limite de funcţionare ale SNT, a precizat compania.

Pentru alimentarea cu gaze a centralei de la Mintia, mai este necesară realizarea unei conducte de interconectare, de circa 100 de metri lungime, între gazoductul BRUA şi conducta magistrală Vest II, pe tronsonul Haţeg – Bouţari, în zona localităţii Toteşti, judeţul Hunedoara.

Prima turbină a noii centrale electrice de la Mintia va intra în teste în luna ianuarie a anului viitor, a anunţat în septembrie preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, la finalul unei întâlniri de lucru pe care a avut-o pe şantierul centralei cu conducerea dezvoltatorului Mass Global Energy Rom şi cu reprezentanţii Transgaz şi Transelectrica.

După cum a relatat Profit.ro, pentru a se asigura un nivel de certitudine suficient de ridicat în acoperirea curbei de sarcină a sistemului energetic naţional (SEN), chiar şi la apariţia unor situaţii limită, conform scenariilor evaluate de Dispecerul Energetic Naţional (DEN), operatorul de transport şi de sistem Transelectrica consideră necesară, printre altele, punerea în funcţiune în această iarnă a primei turbine pe gaz din centrala electrică de la Mintia, de aproximativ 600 MW, cu asigurarea furnizării de gaze naturale către aceasta.

De asemenea, Transgaz mai are încă în lucru conectarea gazoductului Tuzla-Podişor la conductele de tranzit transbalcanic Isaccea-Negru Vodă, precum şi  un proiect de înlocuire a unui tronson de 270 de metri de conductă din gazoductul Tuzla-Podişor, în zona în care acesta se intersectează cu Autostrada Litoralului.

Producţia de gaze naturale din perimetrul offshore Neptun Deep, concesionat de OMV Petrom şi Romgaz, este aşteptată să înceapă în 2027.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt