Elaborarea strategiei de decarbonizare la nivelul Transgaz, în baza unui acord de consultanţă cu Banca Europeană de Investiţii, reprezintă un demers care se înscrie în obiectivele Guvernului pentru realizarea tranziţiei către o economie verde, precum şi un exemplu de bună practică, a declarat, luni, prim-ministrul Nicolae Ciucă.
El a participat, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a acordului între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA şi Banca Europeană de Investiţii privind furnizarea de servicii de consultanţă în vederea elaborării strategiei pentru decarbonizare.
"Îi felicit pe toţi cei implicaţi în pregătirea semnării acestui acord între Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Naţională Transgaz pentru elaborarea strategiei de decarbonizare. Este un demers care se înscrie în obiectivele şi nivelul de ambiţie al Guvernului pentru realizarea tranziţiei către o economie verde. Este foarte important pentru mine să subliniez că acest demers constituie un exemplu de bună practică şi încurajez toate instituţiile, toate societăţile comerciale să urmeze acest exemplu. Practic, prin acest demers, ne îndeplinim şi obiectivele pe care le-am asumat prin PNRR, astfel încât să reuşim să menţinem acest echilibru între reforme şi investiţii şi, în final, să facem ca această tranziţie către economia verde să se înfăptuiască", a afirmat Ciucă.
agerpres.ro