Compania elenă de gaze are în vedere extinderea structurii acţionariatului cu o companie românească, probabil Transgaz, cu un procent de aproximativ 10%, relatează presa din Grecia, anunţă Profit.ro.
Actuala structură acţionarială a Gastrade include cinci compannii, care împart cote egale de 20% fiecare. Acestea sunt Grupul Kopelouzou, Gaslog, DEPA Emporias, Bulgartransgaz şi DESFA.
Profit.ro a anunţat recent că 27 de companii, printre care şi româneşti, au depus cereri neangajante de capacitate, cu un orizont 2024-2050, pentru viitorul coridor transbalcanic sau vertical de gaze, ca fază a „testului de piaţă” privind modernizarea şi extinderea sistemului de transport al gazelor din Grecia de către compania de stat DESFA. În luna mai ar putea fi depuse cererile angajante de capacitate.
Din cele 27 de propuneri, 17 provin de la companii internaţionale, în principal din Europa Centrală şi de Sud-Est (precum Bulgaria, România, Austria, Ungaria, Slovacia, Germania, Cipru, Macedonia de Nord), dar şi din SUA. Restul de 10 propuneri provin de la mari companii greceşti.
Foarte probabil, printre companiile româneşti se numără OMV Petrom, compania având o divizie de trading extrem de activă în regiune. Interesată ar putea fi şi Romgaz, care a semnat un contract cu Soccar, prin subsidiara Socar Trading, care prevede livrări potenţiale de până la 1 miliard de metri cubi pe an.
În plus, aşa cum a anunţat Profit.ro, Transgaz ar putea deveni acţionar la terminalul LNG de la Volos. Mediterranean Gas, o companie elenă care dezvoltă proiectul Argo pentru un terminal GNL offshore Volos, a cerut organismului de reglementare energetică al ţării să aprobe intrarea în proprietate a OTS-ului românesc cu o participaţie de 15%.
Următorea fază a „testului de piaţă” privind modernizarea şi extinderea sistemului de transport al gazelor din Grecia, este cea a depunerii ofertelor ofertele angajante, care ar putea avea loc în mai 2024.
Potrivit presei elene, există o reticenţă din partea celor 27 de companii care şi-au exprimat iniţial interesul de a-şi lua un angajament pe termen lung, care este însă necesar pentru ca planurile de extindere şi modernizare a reţelei de transport gaze din Grecia să fie implementate.
Astfel, la iniţiativa operatorului român Transgaz, a avut loc la Bucureşti întâlnirea OTS-urilor semntare ale Memorandumului de Înţelegere pentru Coridorul Vertical - Transgaz, DESFA (Grecia), Gastrade (Grecia), Bulgartransgaz (Bulgaria), ICGB (Bulgaria-Grecia), FGSZ (Ungaria) şi, cu statut de observator, Eustream (Slovacia), GTSOU (Ucraina) şi Vestmoldtransgaz (Republica Moldova).