Cât a avansat într-un an conducta ce va prelua gazele naturale din cel mai mare zăcământ românesc din Marea Neagră

Cât a avansat într-un an conducta ce va prelua gazele naturale din cel mai mare zăcământ românesc din Marea Neagră

Conducta Tuzla-Podişor, care va prelua gazele naturale ce vor fi extrase din Neptun Deep, cel mai mare perimetru offshore de hidrocarburi din Marea Neagră românească, a fost construită în proporţie de circa 40%.

Anunţul a fost făcut de către compania de stat Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în urmă cu un an.

Stadiul progresului lucrărilor de execuţie la data de 30.06.2024 este de aproximativ 40%″, a comunicat Transgaz.

Punerea în funcţiune este preconizată pentru anul viitor

Antreprenor de lucrări este concernul turc Kalyon Group, în baza unui contract în valoare de circa 500 milioane euro.

Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă UE de 85,5 milioane euro, prin Fondul de Modernizare.

″Diferenţa de finanţare va fi acoperită printr-un mix financiar competitiv″, precizează Transgaz.

Recent, Transgaz a semnat un contract de împrumut sindicalizat în valoare totală de 1,93 miliarde lei, pentru asigurarea finanţării tuturor proiectelor majore de investiţii cuprinse în planul său de dezvoltare, inclusiv Tuzla-Podişor.

Conducta, în lungime de peste 308 kilometri, va face legătura între Tuzla, locul de unde vor fi preluate la ţărm gazele din Neptun Deep, şi staţia de comprimare Podişor din judeţul Giurgiu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt