Medicul care l-a tratat pe Navalnîi de otrăvire a murit subit
Medicul-şef adjunct al spitalului din Rusia unde a fost tratat disidentul Aleksei Navalnîi după otrăvire a decedat "subit", la vârsta de 55 de ani, transmit CNN şi dpa.
Revolta unui medic
Răni prost îngrijite, neigieniezate şi infestate cu patru tipuri de bacterii.
Medicul din Belgia care îl tratează pe pacientul român cu arsuri: „Mirosea şi era cu nişte comprese directe pe piele!”
Pacientul dus cu arsuri la tratament în Belgia a ajuns acolo tratat necorespunzător şi cu rănile necurăţate, deşi trecuse mai bine de o săptămână de la accident.
Mărturia medicului care era de gardă când a izbucnit incendiul la "Matei Balş": "Am auzit ţipete de ajutor, deja în secţie era un fum foarte gros şi nu am putut să mai înaintez"
Medicul Cătălin Apostolescu care era de gardă în momentul izbucnirii incendiului la "Matei Balş" povesteşte că a auzit ţipete de ajutor, iar când a ieşit pe hol deja fumul era atât de gros încât nu a mai putut înainta.
Medicul sancţionat la cererea Ministerului Sănătăţii: „Aseară, după ce am luat amenda, am aruncat vaccinul”
Medicul de la Spitalul Rădăuţi, amendat de DSP Suceava la cererea Ministerului Sănătăţii, pentru că în centrul medical s-ar fi vaccinat 563 de persoane care nu erau eligibile în această etapă a campaniei, neagă acuzaţiile care i-au fost aduse şi anunţă ca va contesta amenda.
Încă o luptă pierdută în linia întâi
Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului din Ilfov a fost răpus de Covid.
Medic condamnat pentru şpagă
"Mai întâi bănuţii, cum am vorbit!" Aşa începeau discuţiile între un medic de la Spitalul Militar Carol Davila din Capitală şi pacienţii săi.
8 comune din Vrancea, fără medic
Locuitorii din opt comune din judeţul Vrancea nu au medic de familie în localitate, patru unităţi administrativ-teritoriale fiind în această situaţie de mai bine de cinci ani, potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS).
Un medic refuză pacienţii care nu se vaccinează
Un medic de familie din România a anunţat că va elimina de pe lista lui de pacienţi pe aceia care aleg să nu se vaccinează anti-covid.
Arhiepiscopul Casia, pro vaccinare. ''Nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte''
Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, le-a transmis enoriaşilor, în cadrul unei predici online postate pe pagina oficială a Eparhiei, că este bine să asculte de sfatul medicilor în cazul vaccinării pentru că "de vreme ce ei se vaccinează.
Un medic de familie a anunţat că persoanele care refuză vaccinarea anti-Covid-19 vor fi scoase din lista sa de pacienţi
Un medic de familie din judeţul Călăraşi a anunţat că persoanele care refuză vaccinarea anti-Covid-19 vor fi scoase din lista sa, precizând că el consideră de neacceptat să continue colaborarea cu pacienţi care nu cred în recomandările pe care le face.
Dispensar nou cu lacăt pe uşă, în pandemie
Peste două mii de oameni dintr-un sat ieşean nu au acces la cele mai elementare îngrijiri medicale doar pentru că dispensarul nu are aviz din partea Colegiului Medicilor.