A salvat mii de vieţi nu şi pe a lui
Luptă de mai bine de un an pentru vieţile altora dar uită să se salveze…pe ei.
Mesaj înspăimântător. Medic: Peste jumătate de milion de români vor muri de COVID! Pe ce se bazează predicţia
Gabriel Diaconu, medic psihiatru, a făcut câteva calcule simple şi a ajuns la concluzia că "mai devreme sau mai târziu, o jumătate de milion de români vor muri de COVID".
Din Aprilie ne putem vaccina la medicul de familie
Din aprilie cei care vor să se vaccineze, o vor putea face şi la medicii de familie.
Medicul Gheorghe Burnei a fost condamnat definitiv la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru luare de mită
Medicul Gheorghe Burnei de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, de către judecătorii Curţii de apel Bucureşti.
Femei în Focus
A fost unul dintre îngerii păzitori ai medicilor şi asistentelor încă din primele luni ale pandemiei…atunci când înmajoritatea unităţilor medicale nu existau echipamente de protecţie.
Femei în Focus
A fost unul dintre îngerii păzitori ai medicilor şi asistentelor încă din primele luni ale pandemiei… atunci când înmajoritatea unităţilor medicale nu existau echipamente de protecţie.
În curând ne putem vaccina la medicii de familie
La finalul lunii aprilie ne vom putea imuniza chiar la medicul de familie! De asemenea, platforma se va modifica radical si le va oferi mai multe informaţii celor care se înscriu la vaccinare.
Mesaj înfricoşător de la un epidemiolog pentru protestatarii anti-COVID. Ce le transmite medicul
Camelia Truică, medic epidemiolog la Călăraşi, a transmis un avertisment celor care nu cred existenţa noului coronovirus şi au ieşit să protesteze în stradă.
Flavia Groşan, medicul care susţine că tratează bolnavi de COVID-19 după scheme de tratament proprii, audiată. Ce spune aceasta
Medicul orădean Flavia Groşan, care a afirmat că tratează bolnavi de COVID-19 după scheme de tratament proprii, este aşteptată luni la Colegiul Medicilor Bihor, pentru a fi audiată.
Medic din Bihor, cercetat după ce a spus că tratează bolnavi de COVID în cabinetul său, după propriile scheme de tratament, în timp ce în spitale pacienţii sunt ucişi
Colegiul Medicilor din judeţul Bihor s-a autosesizat după ce medicul Flavia Groşan a afirmat că a vindecat o mie de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2 în cabinetul ei privat, tratând aceste cazuri cu un banal antibiotic, în timp ce tratamentele din spitale, ale pacienţilor cu COVID-19.