Mănâncă româneşti! Campania Prima News susţinută de FOCUS a ajuns în Piaţa Obor
A fost mare aglomeraţie în Piaţa Obor din Capitală de 1 Mai şi nu doar din cauza grătarelor care fumegau, pline de mici, sau a celor care-şi făceau cumpărăturile.
Daea, acuzat de distrugerea agriculturii
Camera Deputaţilor a dezbătut moţiunea simplă împotriva lui Petre Daea.
Afacerile româneşti, asaltate de comenzi de produse tradiţionale în perioada sărbătorilor
Cozonacul este o prăjitură extrem de personală, pentru că fiecare dintre noi are îşi aduce aminte un anume gust al acestei prăjituri din copilărie, spune Mircea Nicolescu, proprietarul unei cofetării artizanale.
Preşedintele Comisiei de Agricultură din Senat: Trebuie să fim solidari fără să omorâm poporul român ca să-l salvăm pe cel ucrainean
Preşedintele Comisiei de Agricultură din Senat, George Scarlat, a declarat la Prima News că problemele din ce în ce mai grave din agricultură pun în pericol securitatea alimentară a României.
Corina Creţu, despre banii europeni pentru fermierii afectaţi de războiul din Ucraina: Nu se înţelege foarte clar că este vorba de pierderi pe care România le are din cauza faptului că Ucraina produce grâu modificat genetic la un sfert de preţ
Europarlamentarul Pro România Corina Creţu a declarat luni, în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, despre banii europeni care ar trebui alocaţi pentru fermierii români afectaţi de războiul din Ucraina, că nu se înţelege foarte clar că este vorba de pierderi pe care R.
Români sclavi în Spania
Mai mulţi români din Spania au fost arestaţi sub acuzaţia de tratamente inumane faţă de semeni.
Cerealele din Ucraina îi sărăcesc pe fermierii români
Facilităţile pentru fermierii ucraineni au ajuns să afecteze fermierii români, a declarat la Prima News Alexander Degianski, cultivator de cereale.
Apa trebuie utilizată şi tratată ca o resursă limitată
Trebuie să tratăm apa ca pe o resursă vitală şi care este limitată, a declarat la Prima News fostul ministru al Agriculturii, Adrian Oros.
România, pustiită de secetă. Ce fac autorităţile
Statul român ia în sfârşit măsuri împotriva secetei care ameninţă din ce în ce mai des culturile – anul 2022 fiind al treilea cel mai călduros din istoria măsurătorilor meteo din România.
Ploaie îngheţată peste jumătate din România
Zece judeţe din ţară s-au confruntat în această dimineaţă cu un fenomen meteorologic periculos: ploaia îngheţată.
Dezastru anunţat în agricultură
E dezastru pe câmp şi în livezi.
Subvenţiile fermierilor, în aer
România este printre codaşele Uniunii Europene în ceea ce priveşte aprobarea planului strategic naţional pentru agricultură.