Deputat USR: Trebuie să fie mecanisme de control, dar nu poţi persecuta pe toată lumea pentru nişte cazuri de abuzuri
Manager de spital: Sper să se găsească soluţii pentru a-i îndrepta pe medicii absolvenţi spre medicina de urgenţă, care este mai aparte, nu-ţi perimite să ai cabinet sau să lucrezi într-o clinică privată
Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer anunţă un protest săptămâna viitoare, în faţa Ministerului Sănătăţii: Vom da în judecată ministerul, domnul ministru a plecat în concediu
Oana Ţoiu: Ar trebui eliminată taxarea în special la nivelul salariului minim adesea prezent în agricultură şi în celelalte domenii de activitate
Specialiştii îl contrazic pe Ciolacu referitor la concediile medicale. Coriu, Colegiul Medicilor: Simpla răceală, dacă-l pune pe pacient în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea, trebuie să i se dea concediu medical
Cristian Preda: După ce s-a anunţat demisia domnului Hellvig, a fost de asemenea anunţată numirea domnului Abrudean la Guvern/ Poate există o legătură între demisia domnului Hellvig şi această numire
Bartic: Mi se pare revoltător că avem foarte multe licee bune în ţară la care sunt copii care nu au luat Bacalaureatul. Licee la care la Evaluarea Naţională copiii au intrat cu peste 9.70 şi care nu au reuşit să ia Bacalaureatul