Ciolacu: România nu poate suporta un sistem bugetar ca cel în care suntem acum. Nu va duce la dezvoltare

Ciolacu: România nu poate suporta un sistem bugetar ca cel în care suntem acum. Nu va duce la dezvoltare

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că România nu poate suporta un sistem bugetar ca cel în care suntem acum pentru că nu va duce la dezvoltare. El a precizat că în ţară sunt cei mai mulţi ordonatori de credite din Europa, 16.000. ”Toată această şmecherile în sistemul bugetar începe încet, încet să se dezumfle”, a spus şeful Executivului.

”Toată lumea aşteaptă această reformă de 30 de ani, trebuie şi o reformă administrativă. Nu făcute pauşal, în funcţie de câţi locuitori, făcute strategic, pe listă. S-a pierdut acel timp când trebuiau făcute, cum a făcut Polonia, fiindcă în loc să ai 10.000 de proiecte pe fonduri europene, mergeai pe 4 sau 5 proiecte integrate pe regiuni. Noi suntem pe sistem administrativ francez, dar s-ar fi venit cu acei guvernatori regionali care, prin bugetele avute ar fi echilibrat dezvoltarea regională, lucru la care iarăşi suntem restanţi. Uitaţi-vă cum s-a dezvoltat Ardealul”, a spus Marcel Ciolacu.  

Premierul Romaniei a subliniat şi reticenţa în privinţa digitalizării.

”România nu poate suporta un sistem bugetar ca cel în care suntem acum. Nu va duce la dezvoltare un astfel de sistem bugetar. Te duceai într-un minister, erau şapte agenţii pentru avizare. După reorganizare, în există un singur serviciu de avizare. (..) Nu poţi să faci reformă fără digitalizare, în continuare este o reticenţă în privinţa digitalizării”, a spus Ciolacu. 

”Marea mea problemă este că avem foarte mulţi ordonatori de credite principali şi terţiari, şi acolo, prin aceste restructurări, încep să dispară. Am avut 16.000, cred că cei mai mulţi din toată Europa, dacă nu din lume. (..) Toată această şmecherile în sistemul bugetar începe încet, încet să se dezumfle”, a precizat premierul. 

(Elena Andrei)

 

Afla mai multe despreciolacusistem bugetarbuget
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt