Cele mai multe ministere vor primi bani în plus prin proiectul de buget pentru anul următor, potrivit informaţiilor Profit.ro.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că salariile pentru tot sistemul bugetar vor fi majorate cu 5%, mai puţin pentru demnitari.
Reprezentativa României va disputa un meci de pregătire cu Irlanda de Nord în luna martie, anul viitor, anunţă frf.ro.
Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a declarat luni că a prezentat Comisiei Europene 'condiţii clare' pe care aceasta să le implementeze înainte ca Viena să fie de acord cu primirea României şi Bulgariei în aşa-numitul ”Air Schengen”, transmite Agerpres.
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a numit „inacceptabile” condiţiile puse de Austria pentru primirea României şi Bulgariei în Air Schengen.
Neluţu Varga pare că se ţine de cuvânt. Patronul formaţiei din Gruia a spus, înainte de meciul cu Rapid din Cupa României, că va începe o adevărată revoluţie la CFR dacă echipa nu va câştiga următoarele patru partide.
Mihăilă a înscris un gol pentru Parma, care a egalat de la 1-3 în confruntarea cu Palermo
FCSB a încheiat la egalitate duminică seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia CFR Cluj, în etapa a 19-a din Superligă. FCSB a avut un gol anulat după o fază controversată.
Discuţiile cu oficiali americani au fost decisive pentru schimbarea poziţiei Austriei în privinţa aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, anunţă presa austriacă.
David Popovici a declarat, duminică, după ce a câştigat medalia de bronz la Europenele de înot în bazin scurt, la 100 m liber, că acest rezultat este cel mai bun pe care l-a putut obţine şi că în continuare sportivii care au urcat pe primele două trepte ale podiumului sunt mai buni decât el.
Există un actor care ne-a făcut cel puţin o dată să râdem, pe noi, pe părinţii noştri sau pe bunicii noştri. Numele lui este Amza Pelea, iar rolul lui Nea Mărin Miliardar a adus şi aduce bucurie.
Opt din zece români din Diaspora (79%) şi-au planificat zborurile spre România, între 15 şi 31 decembrie, pentru a petrece sărbătorile de iarnă, arată o analiză publicată de o platformă de rezervări online, preluată de Agerpres.
Serbia a finalizat duminică un interconector de gaze cu Bulgaria, care va permite ţării vecine să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu gaze şi să îşi reducă dependenţa de Rusia.