Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa joi, 11 aprilie 2024, la Vilnius, capitala Lituaniei, la cea de-a noua ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M).
Liderii statelor participante vor analiza, în cadrul reuniunii, modul în care Iniţiativa trebuie să se dezvolte şi să se adapteze, în contextul regional complex, inclusiv în relaţionarea cu partenerii din vecinătate, dar şi la nivel global, precum şi în ceea ce priveşte impulsionarea investiţiilor şi implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază ale Iniţiativei - transport, energie, digital.
Preşedintele Klaus Iohannis va pleda, în cadrul Summitului, pentru eficientizarea în continuare a Iniţiativei şi obţinerea de rezultate concrete, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea conectivităţii strategice regionale pe axa Nord-Sud. De asemenea, va evidenţia relevanţa în creştere a I3M şi potenţialul său valoros, inclusiv în contextul în care tot mai multe state din regiune şi la nivel global îşi manifestă interesul pentru implicarea în această platformă, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele României va aborda, totodată, perspectiva stimulării conectivităţii cu Ucraina şi Republica Moldova, ambele fiind state participante asociate ale Iniţiativei, ca urmare a deciziilor luate la Summitul de la Bucureşti. De asemenea, va sublinia că întărirea rezilienţei regiunii, în ansamblul său, este o necesitate vitală în contextul geopolitic actual. În acest sens, Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia, în special, valoarea adăugată a proiectelor Rail2Sea şi Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăţi mobilitatea militară şi rezilienţa în domeniul infrastructurii din regiune.
Preşedintele României va reitera faptul că ţara noastră va continua să urmărească consolidarea Iniţiativei şi a instrumentelor de care aceasta dispune, inclusiv Fondul de Investiţii şi Fondul de Inovare, în deplină sinergie cu agenda strategică a Uniunii Europene, precum şi în direcţia consolidării parteneriatului transatlantic.
Iniţiativa celor Trei Mări oferă o platformă generoasă de colaborare între state membre UE şi state non-UE, cu beneficii inclusiv în creşterea calităţii vieţii cetăţenilor acestora şi a stimulării oportunităţilor de cooperare multidirecţională.
Preşedintele României a găzduit, în septembrie 2023, precedenta ediţie a Summitului I3M, în cadrul căreia a fost adoptată o Declaraţie Comună substanţială, care a constituit un reper important pentru viitorul şi dezvoltarea Iniţiativei, mai ales în ceea ce priveşte interconectările transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transport, al energiei şi al digitalizării, dar şi privind consolidarea şi diversificarea instrumentelor financiare ale Iniţiativei.
De asemenea, la Bucureşti, Grecia a devenit cel de-al 13-lea stat participant la Iniţiativă, iar Ucraina şi Republica Moldova au obţinut calitatea de state asociate. Un alt rezultat important al Summitului de la Bucureşti a fost actualizarea listei proiectelor prioritare strategice, prima astfel de listă fiind lansată cu prilejul Summitului precedent de la Bucureşti, din 2018.