Pacienţii cu cancer, acces mai uşor la analize
Pacienţii care au diferite forme de cancer vor putea avea acces mai uşor la investigaţii de tip PET-CT, de la 1 iunie.
Pacienţii care au diferite forme de cancer vor putea avea acces mai uşor la investigaţii de tip PET-CT, de la 1 iunie.
Diagnosticul de cancer este o veste cumplită pentru un pacient, iar ceea ce urmează, analizele complicate şi tratamentele dure, sunt etape prin care bolnavul trece mai uşor cu ajutorul potrivit.
Zeci de părinţi au reuşit să păcălească statul român în ultimii trei ani şi au primit indemnizaţii uriaşe pentru creşterea copilului fără să muncească măcar o zi.
Revoltă, neputinţă, disperare.
Zeci de bucureşteni au venit în Parcul IOR din capitală în semn de protest faţă de retrocedarea a 12 hectare din el.
Este nevoie acută de medici în sistemul de sănătate, dar cu toate acestea sute de rezidenţi care au luat concursul de intrare în Rezidenţiat de pe 14 mai, nu au unde profesa.
Spitalele din România, în special secţiile ATI, sunt dotate aproape la fel ca cele din Franţa, „şi ei au aproape aceleaşi infecţii nosocomiale ca noi”, difeferenţa o face legislaţia din domeniul sanitar, a declarat la Prima News Ioan Bogdan Furtună, managerul Spitalului Colţea.
Studiile recente arată că riscul e de patru ori mai mare ca o femeie să moară dacă naşte acasă, chiar dacă are alături un medic, a declarat la Prima News Radu Vlădăreanu, preşedintele Societăţii de Obstetrică-Ginecologie.
România, ţara în care aproape jumătate dintre copii au băut alcool cel puţin o dată! Mai grav, unii dintre ei consumă mai mult decât adulţii.
O femeie din Neamţ a ajuns în stare gravă la spital după ce a născut acasă asistată de soţ şi soacră! S-a pregătit din timp şi chiar şi-a comandat instrumentele necesare de pe internet.
Este dezastru în Italia.
O femeie din Piatra Neamţ a murit după a născut acasă, asistată de o moaşă pe care a contactat-o pe internet.
La fiecare colţ de stradă sau scară de bloc vedem cel puţin un adolescent care fumează sau bea alcool.
Peste o mie de medici specialişti din România nu au unde să profeseze! Este declaraţia ministrului Sănătăţii.
Trebuie rezolvată problema lipsei de medici, cu care se confruntă zone întinse din ţară, una dintre cele mai mari probleme din sistemul sanitar românesc, a declarat la Prima News Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti.
Bucureştiul, Clujul, Timişoara şi alte 10 aglomerări urbane din ţară vor interzice sau vor taxa accesul maşinilor cu norme ridicate de poluare în centrul oraşului.
Sunt diferiţi, dar se joacă, zâmbesc şi sunt fericiţi la fel ca oricare alţi copii.
În loc să bată cale lungă până în staţiunile montane, bucureştenii şi-ar putea petrece timpul liber în natură, în pădurile din Ilfov.
Au lăsat halatul de-o-parte şi au ales să facă bine, altfel decât o fac deja.
Două noi specii de insecte periculoase, care pot genera infecţii grave, au fost identificate pentru prima dată în România.
O doctoriţă de la Spitalul Judeţean din Suceava a fost înjunghiată de soţul ei, cu care este în proces de divorţ.
Un bebeluş de numai două luni se zbate între viaţă şi moarte după ce ar fi fost neglijat de familie.