O femeie din Neamţ a ajuns în stare gravă la spital după ce a născut acasă asistată de soţ şi soacră! S-a pregătit din timp şi chiar şi-a comandat instrumentele necesare de pe internet. A născut pe cale naturală, însă au apărut complicaţii. Speriat, bărbatul a sunat la ambulanţă. Femeia a ajuns la terapie intensivă, cu hemoragie masivă. S-a întâmplat în aceeaşi zi în care o altă femeie, tot din Neamţ, a murit după ce a născut acasă ajutată de moaşa pe care a găsit-o pe internet. În România, legea nu este clară. Interzice naşterea la domiciliu, dar nu prevede pedepse.
Femeia are 34 de ani şi este din Târgu Neamţ. Era la al cincilea copil. Pe 15 mai a început travaliul şi a născut natural acasă, ajutată de soţ şi de soacră. Ambii părinţi ar fi asistenţi medicali. Copilul s-a născut, dar cântărea peste 4 kilograme, iar asta a provocat ruperea perineului. Soţul a cusut-ol cu ustensilele cumpărate de pe internet, însă mama a început să sângereze abundent. Atunci bărbatul a sunat la salvare. Medicii au găsit în casă bisturiu, pansamente sterile şi alte ustensile necesare unei astfel de intervenţii. Femeia a fost internată la Terapie Intensivă .
În România, legislaţia nu interzice în mod clar naşterea acasă, însă limitează opţiunile femeilor de a fi asistate, astfel încât să fie nevoite să meargă la spital. Medicii, asistenţii sau moaşele au interzis să fie lângă mame, în astfel de situaţii. În schimb, dacă travaliul a început, naşterea acasă este permisă, dar trebuie neapărat chemată ambulanţa.
Adina este moaşă de 8 ani şi a asistat la sute de naşteri. Toate au avut loc doar în spitale şi în prezenţa asistenţilor şi a medicilor. Danemarca şi Olanda sunt printre ţările în care naşterile la domiciliu sunt legale. Însă şi acolo, doar 16% dintre femei aleg să facă acest lucru acasă.
Medicii fac apel la mame şi familiile lor să meargă la spital, ca să nască în siguranţă., şi să să ţină legătura cu ginecologul.