Olanda de lângă Bucureşti
8 Martie, ziua femeii iar domnii care vor să le facă ziua mai frumoasă aleg, desigur, şi un buchet frumos de flori.
8 Martie, ziua femeii iar domnii care vor să le facă ziua mai frumoasă aleg, desigur, şi un buchet frumos de flori.
Elevii români au nevoie în primul rând de educaţie logică, civică şi financiară, a declarat la Prima News sociologul Vladrimir Ionaş.
Soluţia pe termen scurt pentru ca sistemul de pensii să nu se prăbuşească în următorii şapte ani ar fi importul de forţă de muncă, a explicat la Prima News Mihaela Mosora, profesor de economie la ASE.
Din momentul aderării la Uniunea Europeană, veniturile şi producţivitatea românilor au crescut constant.
Mâncarea s-ar putea ieftini în următoarea perioadă.
Românii care lucrează sau au lucrat în străinătate se confruntă cu o mare problemă atunci când îşi cer dreptul la pensie.
Deputatul PNL Adrian Cozma, unul dintre iniţiatorii legii privind interzicerea publicităţii la jocuri de noroc, admite că publicitatea poate fi totuşi permisă atunci când au loc meciuri de fotbal.
Statul, deţinătătorul celui mai mare patriomoniu din România, vrea să-şi sporească participaţiile comerciale.
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, se declară ”chiar nemulţumit” şi ”amărât” atunci când vorbeşte despre bugetul de care beneficiază ministerul pe care îl conduce în acest an, el arătând că pentru implementarea programelor ministerul a cerut 7,5 miliarde de lei şi a primit .
Un gălăţean a câştigat marele premiul la Loto! Bărbatul este de astăzi mai bogat cu aproximativ patru milioane de euro! Biletul norocos a fost cumpărat din comuna Pechea şi a costat 51 de lei şi 50 de bani.
Epopeea eliminării pensiilor speciale are parte de un nou episod.
În ultimii ani, piaţa muncii se află în continuă transformare.
Fără chiriaşi şi magazine în blocurile cu risc seismic! Guvernul are această propunere legislativă prin care vrea să le interzică proprietarilor să mai închirieze apartamente în blocurile cu bulină.
Statul degeaba e bine plătit de statul român.
Preţurile la energia electrică rămân foarte mari şi va fi în curând o discuţie în cadrul UE despre modificarea designului pieţei de energie, a declarat la Prima News Mihnea Cătuţi, director de cercetare Energy Policy Group.
Sunt 60.
Părinţii care îşi duc copiii la o grădiniţă din Târgu Jiu au fost obligaţi de directoare să semneze o hârtie prin care îşi asumă responsabilitatea în cazul unui cutremur.
În România au dispărut medicamentele ieftine, pentru că erau prea ieftine şi nici un distribuitor nu cumpără un medicament ieftin, la care să se aplice şi taxa clawback, a declarat la Prima News Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru protecţia pacienţilor.
Salariile românilor ar putea creşte cu 50 până la 70 la sută în următorii zece ani, a declarat la Prima News analistul economic Răzvan Orăşanu.
Educaţia gratuită în România costă mult.
Nu au apă în casă, nici canalizare în curte.
România riscă să devină un imens şantier neterminat.
La aproape un an de la război piaţa economică a Rusiei s-a schimbat în totalitate.