Un nou Drum Expres va fi construit în România, o investiţie publică estimată la 6 miliarde de lei, scrie Profit.ro.
Va fi amenajat un drum expres de 51 de km care va lega două mari municipii din Moldova, pe traseul Bacău – Piatra Neamţ.
Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) a aprobat joi lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Bacău-Piatra Neamţ. Investiţia se ridică la peste 6 miliarde de lei.
Drumul Expres Bacău-Piatra Neamţ va avea o lungime de 51 kilometri şi „va asigura condiţii moderne de transport între cele două municipii, reducerea traficului greu şi de tranzit în interiorul celor două oraşe, precum şi legătura municipiului Piatra Neamţ la Autostrada Moldovei A7”, potrivit CNIR.
Contractul va fi licitat într-un singur lot, iar durata de realizare este de 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor).