Strategia energetică a României pentru perioada 2025-2035, aprobată acum prin hotărâre de guvern şi analizată de Profit.ro, prevede reluarea producţiei interne de uraniu.
″Reluăm producţia de uraniu pentru consumul nuclear al ţării, eliminând importurile″, este mesajul guvernanţilor.
Documentul aprobat aminteşte că, în vederea consolidării ciclului combustibilului nuclear, Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) SA a preluat în anul 2021, cu titlu gratuit, licenţa de concesionare a activităţii de exploatare a minereului de uraniu din perimetrul Tulgheş Grinţieş, judeţul Neamţ, de la fosta Companie Naţională a Uraniului (CNU).
″Darea în exploatare a acestui zăcământ va crea premisele utilizării minereului de uraniu extras din ţară. Rezervele dovedite de minereu existente şi exploatabile asigură cererea de uraniu natural pentru funcţionarea a două unităţi nuclear-electrice pe toată durata de operare″, scrie în Strategie.
După cum a relatat Profit.ro, Nuclearelectrica vrea să atragă investitori parteneri pentru demararea activităţii de extragere a minereului de uraniu din perimetrul neexploatat Tulgheş-Grinţieş.
În urmă cu peste 10 ani, necesarul de investiţii pentru demararea activităţii miniere de extragere a uraniului la Tulgheş-Grinţieş era estimat la peste 400 milioane lei, după cum a relatat Profit.ro, cifra fiind cu certitudine semnificativ mai mare în prezent, din cauza inflaţiei acumulate timp de mai mult de un deceniu şi în special în ultimii trei ani.
În 2022, Nuclearelectrica a încheiat, în urma unei licitaţii, un acord-cadru pe 4 ani în baza căruia va achiziţiona în total, în perioada respectivă, până la 1.500 de tone de concentrat de uraniu natural cu concentraţie de 65%. Acordul a fost încheiat cu producătorii Cameco Corporation din Canada şi compania de stat Kazatomprom din Kazahstan, valoarea sa fiind estimată în intervalul 224 – 253 milioane dolari.
În 2021, singura exploatare funcţională de uraniu din România, cea de la Crucea-Botuşana din judeţul Suceava, unde explorările au debutat în 1965, a fost închisă, din cauza epuizării zăcământului.