Şeful ANPC: benzinarii au făcut carteluri
Preturile la pompă sunt mărite artificial, a spus seful ANPC , care în urmă cu putin timp a fost in control la o benzinărie dinnordul Capitalei.
Preturile la pompă sunt mărite artificial, a spus seful ANPC , care în urmă cu putin timp a fost in control la o benzinărie dinnordul Capitalei.
Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, joi, AGERPRES.
Creşterea cererii de gaze naturale lichefiate (GNL) din Asia s-ar putea tempera în acest an, din cauza preţurilor spot record, care ar putea deveni şi mai mari în timp ce Europa se orientează către acest carburant pe fondul crizei din Ucraina, au declarat analişti şi surse din industrie, t.
Piaţa a reacţionat instant la izbucnirea războiului, fiind înregistrată o reducere a vânzărilor cu aproximativ 20-25%, afirmă Daniel Truică, CEO Vola.
Nestle, Philip Morris şi Imperial Brands s-au alăturat miercuri unei liste de companii multinaţionale care se retrag din Rusia, în timp ce presiunea creşte din partea consumatorilor din Occident pentru a lua o poziţie împotriva invaziei ruse în Ucraine.
Premierul Nicolae Ciucă se întâlneşte joi cu miniştrii Energiei şi Economiei, precum şi cu conducerile ANPC, Consiliului Concurentei şi ANAF, după ce miercuri seară, zvonurile privind creşterea preţurilor la carburanţi a provocat cozi mari la benzinăriile din toată ţara.
Gigantul american Amazon spune că a luat o serie de măsuri împotriva Rusiei şi Belarusului, printre care încetarea livrărilor de produse şi a difuzării serviciului Prime Video.
Pe site-urile specializate au apărut mai multe oferte de buncăre antiaeriene sau chiar antiatomice, iar constructorii oferă în unele cazuri dotări precum înveliş de plumb, staţie de măsurare a radiaţilor, grup electrogen, staţie radio de mare putere, sursă de apă proprie sau sistem de .
Proprietarul benzinăriei MOL din Beiuş care a vândut miercuri benzina cu 11 lei/L, a declarat că a fost nevoit să pună acest preţ după ce ar fi cumpărat un lot de combustibil foarte scump.
Fondul Monetar Internaţional a aprobat miercuri un ajutor de urgenţă de 1,4 miliarde de dolari pentru Ucraina care se confruntă cu "o criză umanitară şi economică foarte gravă" de la invadarea ţării de către armata rusă, notează AFP.
Ministerul Finanţelor a redus programul de împrumuturi pentru luna martie de la 4,71 miliarde lei la 3,9 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.
Legea laptelui şi a produselor lactate a primit miercuri raport pozitiv şi va intra la intra la vot în Camera Deputaţilor, a anunţat preşedintele Comisiei pentru Agricultură, Florin Barbu.
Europarlamentarul Carmen Avram a cerul grupului S&D, din care face parte, introducerea siguranţei alimentare europene pe agenda viitoarei sesiuni plenare a Parlamentului European, solicitare aprobată ulterior.
Statele Unite interzic importul de petrol şi gaze din Rusia.
România nu va fi afectată de o criză alimentară din cauza războiului din Ucraina.
Iar după ce şi au găsit un acoperiş deasupra capului, refugiaţii ucraineni trebui să-şi asigure traiul de zi cu zi.
Uniunea Europeană a impus noi sanctiuni Federatiei Ruse şi Belarusului.
După ce au reusit să scape cu viaţă din bombardamentele rusesti şi au ajuns în România, refugiaţii care nu vor sărămână în centrele dedicate lor, întâmpină o altă problemă.
Rata anuală a inflaţiei în Rusia a accelerat la 9,15% în februarie, de la 8,73% în luna precedentă, cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani, arată datele Biroului de Statistică (Rosstat), pe fondul deprecierii semnificative a rublei, în urma sancţiunilor occidentale impuse Moscovei d.
Premierul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant, Guvernul nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Statele Unite interzic importul de petrol şi gaze din Rusia.
Vânzarea de valute străine va fi suspendată până pe 9 septembrie, a anunţat Banca Centrală a Rusiei.
Uniunea Europeană a impus noi sacntiuni Federatiei Ruse şi Belarusului.