Sectorul zootehnic din România, în inferioritate numerică faţă de Europa

Sectorul zootehnic din România, în inferioritate numerică faţă de Europa

Sectorul zootehnic românesc se află într-o situaţie dificilă – o spun fermierii din toate ramurile, de la creşterea porcului până la cea a bovinelor. Pentru unii, noul Plan Naţional Strategic (PNS) reprezenta o speranţă că lucrurile se vor schimba, însă la prima vedere, perspectivele zootehniei nu par a fi cele mai fericite.

În emisiunea ”Agricultura, o şansă pentru România”, realizatorul Constantin Rudniţchi a stat de vorbă cu vicepreşedintele Asociaţiei Fermierilor din România, departamentul Zootehnie, Claudiu Frânc. Acesta a explicat cu date concrete de ce sectorul zootehnic se află într-o situaţie atât de dificilă.

”Dacă vorbim de Pilonul I, în cadrul sprijinului cuplat, în PNDR 2014-2020 zootehnia a avut 83% din fonduri. La ora actuală suntem 50-50 cu sectorul vegetal. În PNDR 2014-2020, am reuşit să aducem 50% din banii de investiţii din Pilonul II în zootehnie, 50% în vegetal. Aduceţi-vă aminte că în 2007-2013, 87% din bani s-au dus în sectorul vegetal. În 2021, am solicitat ca 70% din banii alocaţi investiţiilor din noul PNS să meargă în zootehnie şi doar 30% în vegetal, care este destul de bine pus la punct şi suferă acum pentru că nu pot să-şi valorifice producţia în fermele zootehnice.

Din câte am văzut, în Pilonul II din noul PNS, împărţeala este cam de 50% pentru zootehnie, 50% pentru vegetal, ceea ce nu mi se pare corect. Gândiţi-vă că în viitorul apropiat, Ucraina trebuie să se refacă. Ea va vinde cereale la un preţ foarte mic, ca să câştige banii să se refacă. Dacă ne distruge preţul la cereale şi noi nu avem zootehnia în care să valorificăm producţia din vegetal, ce vom face, ţinând cont de preţurile inputurilor din cultura mare? Trebuie să avem o strategie”, a explicat Claudiu Frânc.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt