Klaus Iohannis: România şi-a redus emisiile de gaze cu efect de seră cu peste două treimi, în ultimele trei decenii, în timp ce şi-a multiplicat produsul intern brut
Burduja, întrebat dacă Orban ar trebui reprimit în PNL: Cred că trebuie avut un dialog / Nu are cine să coaguleze forţele de dreapta decât PNL
Ministrul Energiei a anunţat că, până în 2032,va fi arsă huilă la termocentrala Paroşeni şi această nu va fi închisă până atunci
Burduja, despre faptul că în România se găsesc doar 0,4% din totalul staţiilor de reîncărcare din UE: Există o agenţie care se ocupă unde punem staţii de încărcare pentru maşini electrice
Burduja: Noul directorat de la Hidroelectrica mi-a promis că în maxim trei luni îşi pun toate sistemele informatice la punct astfel încât consumatorii să aibă toate lucrurile în regulă
Burduja: Schema de plafonare a preţului la energie ne-a costat anul trecut 15 miliarde de lei, anul acesta ne va costa nouă miliarde de lei, iar anul viitor, în jur de trei
Adelina Toncean, fondatoarea Asociaţiei Blondie, care transportă copii grav bolnavi în străinătate: Am ajuns să zburăm şi de 6 ori pe săptămână
Oana Gheorghiu, fondatoare a Asociaţiei Dăruieşte Viaţa: Noul spital nu va intra la Administraţia Spitalelor din Bucureşti, este un spital public