Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul de caz din cadrul acestei instituţii a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru infracţiunea de promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale), conform news.ro.
Din rechizitoriu a reieşit că, în perioada 16 iunie 2020 - 16 mai 2025, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în 16 iunie 2020, în septembrie 2020, în 2 octombrie 2021, în 1 septembrie 2024 şi în 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:
• mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
• necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;
• glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi,
• ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;
• cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi imitând, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în 2 octombrie 2021, arată sursa citată.
În mod concret, notează anchetatorii, inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ şi laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa ş.a.
Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţă competentă să judece cauza în fond.