Sindicatele din MInisterul Finanţelor şi Administraţia Naţională de Administrare Fiscală, care protestează marţi pentru a doua zi consecutiv în privinţa măsurilor luate de guvern în ce îi priveşte pe bugetari, au ameninţat că pot bloca România cu o grevă generală, scrie Profit.ro.
”Putem să ieşim zi de zi sau putem, dacă nu ne asculta nimeni, să blocăm activitatea şi, atunci, toată România va fi blocată. Nu vor fi bani de pensii, nu vor fi bani se zboare avioanele, nu vor fi bani să plătim salarii”, a declarat preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, la Digi24.
Potrivit liderului sindical, creşte numărul celor care protestează: „Dacă ieri am avut în stradă în jur de 5.000, astăzi avem în stradă, în faţa instituţiilor, în jur de 8.000 de oameni. Până la 20.000 de oameni mai avem”.
Vasile Marica a ameninţat cu o grevă generală în sectorul finanţelor publice.
„Eventual nu vom veni o zi la muncă, în ziua în care se dau salarii, pensii. Nu o să venim, deloc, niciunul. Închidem instituţia şi ne ducem acasă. Până ajungi la preşedinte şi la premier sunt o mie de indivizi care îşi dau cu părerea despre o hârtie. Vom continua protestele atât timp cât este necesar, până ne ascultă cineva şi încearcă să rezolve problemele majore”, a declarat preşedintele Sed Lex.
Angajaţi ai instituţiilor ANAF, Trezorerii, Direcţiei Naţionale Antifraudă şi Ministerului Finanţelor protestează spontan, marţi, pentru a doua zi împotriva tăierilor de sporuri, potrivit sindicatului Finanţe Sed Lex.
Zeci de angajaţi ai ministerului de Finanţe au început să protesteze marţi împotriva măsurilor fiscale care, spun ei, îi dezavantajează. Angajaţi ai instituţiei s-au dus în faţa biroului ministrului Alexandru Nazare, care a stat de vorbă cu ei.
Proiectul care taie sporul de condiţii vătămătoare pentru bugetari, aprobat
Proiectul de ordonanţă de urgenţă care plafonează sporul de condiţii vătămătoare pentru bugetari şi reduce numărului de zile de concediu de odihnă suplimentar a fost adoptat luni de către Guvern. În forma finală a OUG, plafonarea este fixată la 300 de lei brut, însă numărul de zile concediu acordate pentru cei care beneficiază de spor va fi redus cu mai puţine zile decât se preconiza în forma iniţială.
De asemenea, concediul de odihnă suplimentar, acordat pentru activitatea în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, va avea o durată cuprinsă între 3 şi 5 zile lucrătoare. Până acum concediul suplimentar avea o durată între 5 şi 10 zile lucrătoare.
„Aceste măsuri au fost luate din necesitatea urmăririi unei politici fiscal-bugetare prudente, care să asigure sustenabilitatea fiscală pe termen mediu şi lung, precum pentru corectarea deficitului bugetar excesiv.
Măsurile intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 şi se aplică până la data de 31 decembrie 2026”, precizează sursa citată.