Credincioşii din Grecia, obligaţi să prezinte un test COVID negativ pentru a putea participa la slujbă
Grecia a introdus noi restricţii, printre care şi obligarea credincioşilor de a prezenta un test COVID negativ pentru a putea participa la slujbe în biserici, după o creştere a numărului de cazuri de coronavirus în ultimele săptămâni.
Evenimentul special de familie de la care Regina Elisabeta a II-a nu a putut lipsi
Duminica trecută a fost motiv de sărbătoare în familia regală britanică.
Predică pentru vaccin
Deşi Biserica Ortodoxă întârzie încă să formuleze un îndemn explicit la vaccinare, există preoţi care au luat-o înaintea înalţilor prelaţi din Sinod.
Fără restricţii la Mecca
Marea Moschee din Mecca, locul sfînt al Islamului, a eliminat aproape toate restricţiile împotriva COVID.
Cel mai bine plătit job al săptămânii: 5000 de euro. Ce slujbe caută românii şi ce salarii oferă angajatorii
Cel mai bine plătit job al săptămânii care se încheie este în IT pentru un salariu de 5.
Vladimir Putin, la slujba de Înviere
Pentru al doilea an consecutiv, creştinii ortodocşi din toată lumea sărbătoresc un Paşte atipic.
ÎNVIERE CU DISTANŢARE
Peste 1,7 milioane de credincioşi au fost aseară la slujba din Noaptea de Înviere în cele 12 mii de biserici din întreaga ţară! Una din cele mai impresionate procesiuni a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală.
Cum s-a desfăşurat Slujba de Înviere de la Patriarhie, în al doilea Paşte în pandemie
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Învierea Domnului.
Înviere în Catedrala Mitropolitană
În vestul ţării, Mitropolia Banatului a decis ca slujbele de Paşte organizate în marile biserici, unde de obicei vin câteva mii de persoane, să se ţină în afara lăcaşului de cult.
Catedrala Patriarhală, pregătită să-i primească pe credincioşi
Credincioşii sunt aşteptaţi, în această noapte, la Catedrala Patriarhală din Capitală.
Aproximativ 600 de persoane vor avea acces la Slujba de Înviere de la Patriarhie
Aproximativ 600 de persoane vor avea acces la Slujba de Înviere ce va avea loc la Catedrala Patriarhală, a informat, vineri, Jandarmeria Capitalei.