Vladimir Putin, la slujba de Înviere

Vladimir Putin, la slujba de Înviere

Pentru al doilea an consecutiv, creştinii ortodocşi din toată lumea sărbătoresc un Paşte atipic. Restricţiile sanitare au schimbat faţa ceremoniiilor religioase la care participau mii de oameni. În Rusia, cea mai mare ţară ortodoxă din lume, la ceremonia religioasă a luat parte şi Vladimir Putin.

Preşedintele rus, alături de primarul Moscovei, au participat la slujba de Înviere din Catedrala Hristos Mântuitorul din capitala rusă. Ceremonia a fost oficiată de Patriarhul Kiril, iar cei prezenţi au purtat măşti de protecţie şi au respectat distanţarea socială.

Apariţia publică a ţarului de la Kremlin vine într-un context dificil pentru Federaţia Rusă. Numărul îmbolnăvirilor creşte constant aşa că că Guvernul a decretat instituirea unei vacanţe obligatorii de 10 zile. Concediul va fi plătit.

Slujbele de Înviere s-au desfăşurat cu restricţii şi în Grecia. Singurul moment care a aminit de anii de dinaintea
pandemiei a fost spectacolul de artificii organizat în capitala Atena.

În Serbia, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii a venit pe fondul unei relaxări fără precedent a măsurilor sanitare. Bisericile au fost înţesate de credincioşi, iar măştile de protecţie au lipsit cu desăvârşire.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt