VIDEO. Încă o navă lovită de drone în Marea Neagră. Mihail Dobre, istoric şi diplomat: „Rusia are tot interesul de a testa statele membre NATO”

VIDEO. Încă o navă lovită de drone în Marea Neagră. Mihail Dobre, istoric şi diplomat: „Rusia are tot interesul de a testa statele membre NATO”

Profesorul Mihail Dobre a vorbit vineri seara, la Prima News, despre cel mai recent incident din Marea Neagră. O navă comercială s-a scufundat astăzi, după ce a fost lovită de drone, la limita apelor teritoriale româneşti. 
Mihail Dobre este de părere că Rusia are tot interesul de a testa reacţia statelor membre NATO la astfel de incidente. 
„Se introduce o stare de insecuritate, care niciodată nu este bună pentru afaceri. Mergem pe teoria accidentului, dar dacă a fost premeditare? Rusia are tot interesul de a testa statele membre NATO din apropierea teatrului de conflict. Avem o creştere a nivelului de insecuritate la frontiera noastră. Au mai fost asemenea elemente, acum se loveşte în Marea Neagră”, a spus profesorul Mihail Dobre, în cadrul emisiunii „Proiect de ţară: România”. 
Cargoul Khoryv, la bordul căruia se aflau 13 persoane, a solicitat ajutorul autorităţilor române în jurul orei 10:00, în timp ce se afla la aproximativ 13 mile marine (20 de kilometri) de Portul Constanţa. Nava se găsea astfel în apropierea limitei apelor teritoriale ale României, stabilită la 12 mile marine de coastă.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, un membru al echipajului şi-a pierdut viaţa, iar alţi trei marinari sunt în continuare daţi dispăruţi. Ceilalţi membri ai echipajului au fost salvaţi şi aduşi în siguranţă la ţărm, de unde au fost preluaţi de cadrele medicale pentru evaluări.
 
 

 

Afla mai multe despredronaprima newsmihail dobre
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI