Fostul diplomat Pavel Suian este de părere că românii ar trebui să aibă aşteptări rezonabile de la Guvernul proaspăt instalat. Specialistul a vorbit, într-o intervenţie la Prima News, despre situaţia economică dificilă a României şi despre perioada care urmează.
„Abia acum avem un Guvern, după cinci luni şi jumătate. Şi toată lumea aşteaptă minuni de la acesta. După opinia mea, indiferent de compoziţia lui, orice Guvern va veni nu poate face minunile pe care le aşteaptă poporul. O primă minune este găsirea a foarte multe miliarde de euro pe care noi trebuie să le plătim. Acum se pune problema de unde luăm aceşti bani. Mă întreb de ce nu se găsesc aceşti bani. Ar trebui ca acest nou Guvern să găsească aceste fonduri care au fost sustrase şi să se plătească aceste datorii şi aceste dobânzi”, a afirmat fostul diplomat vineri seara, în cadrul emisiunii „Proiect de ţară: România”.







