11 lei, trei mese pe zi în spital
Mâncarea din spitale, condamnare la boală! Se întâmplă în România, unde pentru fiecare pacient trebuie asigurate miculdejun, prânzul şi cina cu puţin peste 3 lei fiecare.
11 lei, trei mese pe zi în spital
Pacineţii aproape că fac foame în spitalele din România! Cu doar câţiva lei trebuie să li se asigure 3 mese pe zi! .
Transformările prin care trece organismul nostru în această perioadă ne pot influenţa apetitul
Trecerea la ora de vară poate avea un impact extrem de puternic asupra organismului uman, a declarat nutriţionistul Adina Rusu, menţionând că aceasta poate fi cauza alegerilor alimentare nesănătoase şi a unui apetit dereglat.
Românii care donează binele
Românii au dat mână cu mână şi au reuşit să facă minuni.
Mii de ucraineni ajutaţi de români
Mobilizare fără precedent la Constanţa.
România a trimis deja în Ucraina un prim transport de carburanţi şi alimente. În taberele de refugiaţi vor ajunge mâncare, apă, saltele
Un prim transport de carburanţi şi alimente către Ucraina a fost efectuat de autorităţile române, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Dezastru în două supermarketuri din Constanţa
Vitrine ruginite, pline de praf şi resturi de mâncare.
Fermier: Vor bani, mâncare, băutură şi ţigări
Avem suprafeţe întinse de viţă de vie şi rod bogat de cules toamna.
Sănătate cu stil, mâine la ora 11, la Prima TV
Sănătate cu Stil revine la Prima TV cu un nou sezon.
Livrator de mâncare din Bucureşti, prins drogat la volan, către poliţist: „Du-mă şi pe mine cu comanda, că face ăla reclamaţie”
Un livrator de mâncare din Bucureşti a fost prins drogat la volan, noaptea trecută, într-o razie a poliţiştilor, relatează Antena 3.
Farfurii cu picanterii
Românii îşi colorează mesele de zi cu zi cu tot mai multe condimente picante.
''Carnea'' vegetală reîncearcă să-şi găsească drumul spre furculiţele franţuzeşti
Încă puţin dezvoltată în Franţa, piaţa înlocuitorilor de carne pe bază de vegetale tremură sub impulsul unor noi actori.