Un prim transport de carburanţi şi alimente către Ucraina a fost efectuat de autorităţile române, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
"Potrivit raportului prezentat de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, începând de ieri, în baza deciziei premierului, a fost deja efectuat un transport de carburanţi şi alimente către Ucraina. Este vorba de zeci de vagoane care au fost încărcate şi puse în mişcare. Aceste lucruri sunt coordonate şi cu autorităţile ucrainene.
Totodată, în afară de carburant, sunt mobilizate cantităţi importante de alimente şi apă, toate acestea urmând să ajungă la Siret", a declarat Cărbunaru, la Palatul Victoria, după şedinţa Task-force-ului pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară din Ucraina.
Potrivit acestuia, la acest transport, se adaugă cele trei camioane încărcate cu paturi, saltele, lenjerii, saci de dormit, care au ajuns, deja, în tabăra în tabăra de refugiaţi organizată de ISU la Suceava.
Alte patru camioane urmează să ajungă la Botoşani, într-o altă tabără de refugiaţi.