Volodimir Zelenski prelungeşte cu trei luni legea marţială şi perioada de mobilizare generală în Ucraina
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat joi un decret privind prelungirea cu trei luni a legii marţiale şi a perioadei de mobilizare în ţară în faţa posibilităţii ca războiul cu Rusia să se prelungească, relatează agenţiile de presă EFE şi Interfax-Ukraina.
România va deveni independentă energetic
România face un pas important către independenţa energetică.
Legea pentru protecţia animalelor publicată în Monitorul Oficial
Este oficial! Cei care chinuiesc animalele sau le ucid primesc amenzi drastice sau merg la închisoare.
Legea offshore a fost adoptată
Legea offshore a fost aprobată în Parlament! Primele gaze naturale vor fi extrase din Marea Neagră la sfarsitul luniiviitoare şi Romania va avea drept de preemţiune la cumpărarea gazului înainte de vânzarea lui la export.
Legea offshore nu trebuie adoptată pe repede înainte, fără consens politic şi minim de transparenţă
Deputaţii AUR vor vota împotriva împotriva legii offshore, dacă nu vor reuşi să treacă în plen amendamentele care le-au fost respinse în Comisiile de buget şi industrie, a declarat, miercuri, preşedintele partidului, George Simion, care a acuzat că ministrul Energiei, Virgil Popescu, vr.
Camera Deputaţilor: Proiectul legii offshore - dezbătut în comisiile de buget şi industrii
Proiectul legii offshore va intra marţi în dezbaterea comisiilor de buget, finanţe şi pentru industrii ale Camerei Deputaţilor.
Nouă lege pentru fermieri, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii irigaţiilor.
Prin adoptarea legii offshore, statul va putea deveni un furnizor de securitate energetică
Independenţa energetică a României este "cu un pas" mai aproape de realizare, prin adoptarea legii offshore, a declarat, miercuri, în plen, Alina Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului din partea PNL.
Legea offshore - votată miercuri; orice modificare trebuie agreată în coaliţie, altfel nu va trece
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a informat, luni, că legea offshore va fi votată miercuri şi va fi transmisă "imediat" la Camera Deputaţilor, evidenţiind că orice modificare la acest act normativ trebuie negociată şi agreată în coaliţia de guvernare.
Proiect de lege pentru menţinerea timp de un an unor măsuri aplicate în justiţie pe perioada stării de alertă
Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege prin care se menţin timp de încă un an o serie de măsuri legislative aplicate în perioada stării de alertă în domeniul justiţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Republica Moldova: Irina Vlah a promulgat legea care permite utilizarea panglicii Sf. Gheorghe pe teritoriul Găgăuziei
Irina Vlah, guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă din sud-vestul Republicii Moldova - a promulgat legea prin care se permite utilizarea panglicii Sfântului Gheorghe - considerat un semn al susţinătorilor preşedintelui rus Vladimir Putin, dar şi al separatiştilor proruşi din Ucraina -.
Modificări la Legea privind vânzarea terenurilor agricole
O propunere pentru modificarea Legii privind vânzarea terenurilor agricole a fost adoptată tacit, marţi, de Senat, informează AGERPRES.