Minorii nu vor mai putea cumpăra energizante din magazine. Un proiect de lege vrea să aducă aceste băuturi în rândul produselor precum alcoolul şi ţigările. Ele ar urma să nu se mai găsească nici la tonomatele stradale. Medicii atrag atenţia asupra pericolului generat de aceste băuturi, despre care spun că sunt extrem de dăunătoare, mai ales pentru copii.
La fel de periculoase precum alte substanţe, energizantele sunt şi ele o problemă în rândul copiilor. Minorii ar urma, totuşi, să nu le mai poată cumpăra, după cum prevede un proiect depus în Camera Deputaţilor. Iniţiativa ar urma să completeze legea conform căreia magazinele nu pot vinde alcool şi ţigări copiilor.
Îngrijoraţi de tragediile care au avut loc de-a lungul timpului din cauza consumului excesiv de energizante, părinţii, şi chiar unii copii, privesc cu ochi buni această iniţiativă.
Medicii spun clar: energizantele sunt cât se poate de nocive. Proiectul iniţiat în Parlament spune şi că produsele cu tutun încălzit ar urma să nu mai poată fi vândut minorilor.