Zboruri suspedate
Peste o treime din cursele internaţionale de pe aeroportul din Iaşi au fost temporar suspendate.
Zboruri suspendate
Opt curse internaţionale din cele 22 operate pe Aeroportul din Iaşi sunt suspendate temporar.
Poezie şi muzică pe scena Ateneului din Iaşi
Bucurie şi emoţie! Asta au simţit cei care au văzut spectacolul de excepţie de pe scena Ateneului Naţional dinIaşi.
Ziua culturii naţionale, sărbătorită la Iaşi. Spectacolul, transmis live, pe PRIMA TV, de la 19.30
Este regal de cultură la Iaşi! Două mari personalităţi ale culturii vor urca pe scena Ateneului Naţional într-un spectacol unic în România.
Dubla crimă de la Iaşi. Au venit rezultatele ADN, iar ancheta devine tot mai complicată
Ancheta dublei crime de la Iaşi devine tot mai complicată, după sosirea rezultatelor probelor ADN din casa în care a avut loc omorul.
Doi morţi şi un rănit cu arsuri grave, în urma unui incendiu într-o locuinţă
Două persoane au decedat, iar o a treia a suferit arsuri grave, în urma unui incendiu produs, vineri, într-un apartament din localitatea Vlădeni, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.
Recital transmis în direct la PRIMA TV
Recital de exceptie dedicat lui Mihai Eminescu, prilejuit de Ziua Culturii Române.
Copil cu handicap, bătut violent de tată. Mama filma
Scene de o violenţă ieşită din comun vin de la Iaşi! Un bărbat a fost filmat în timp ce îşi bătea fiul, care are handicap.
Tot mai mulţi copii diagnosticaţi cu Covid
Creşte rapid numărul copiilor care se infectează cu virusul SarsCov2.
Tot mai mulţi copii bolnavi de Covid
Creşte numărul copiilor care se îmbolnăvesc de covid! La Spitalul Sfânta Maria din Iaşi sunt acum internaţi opt copii.
Dubla crimă de la Iaşi. Misterul stă într-o pereche de pantofi. Avocat: „Este o coincidenţă”
O coincidenţă nefericită, asta spune principalul suspect în cazul dublei crime de la Iaşi că i se întâmplă.
Captură record de droguri în noaptea de Revelion. Poliţiştii ieşeni au descoperit susbstanţele interzise ascunse în motorul unei maşini
Captură record de droguri în noaptea dintre ani.