Creşte numărul copiilor care se îmbolnăvesc de covid! La Spitalul Sfânta Maria din Iaşi sunt acum internaţi opt copii. Dintre aceştia, trei sunt la ATI iar unul este supect de infectare cu Omicron. Medicii spun că este o chestiune de timp până ce spitalele vor raporta din ce în ce mai multe cazuri la copii. Iar noua tulpină, care se transmite rapid, nu-i va ocoli. Există şi veşti bune. Prima tranşă de vaccin pentru copiii între 5 şi 11 ani va fi livrată până pe 25 ianuarie.
Pe hol, lângă camera de gardă, zeci de părinţi au venit cu cei mici cu diferite probleme medicale. Pentru că este luni, s-au adunat urgenţele din weekend. De altfel, medicii spun că este, pe zi ce trece, tot mai aglomerat.
Din nefericire, mulţi dintre copiii care ajung în spital, sunt bolnavi de COVID. Încep să apară şi tot mai multe suspiciuni de infectare cu omicron în rândul celor mici.
Medicii spun că au constatat o scădere a vârstei copilului infectat cu COVID-19. În acest sens se îmbolnăvesc şi
sugarii dar şi copiii de vârstă mică.