Veste bună pentru tinerii fermieri! Condiţia de 24 de luni pentru sumbăsura 6.1 ar putea fi modificată
Interesul pentru accesarea fondurilor europene în rândul tinerilor fermieri din România este unul foarte ridicat în ultimii ani, existând, de fiecare dată, mai multe proiecte depuse decât bani disponibili.
Condiţiile pentru fonduri europene în 2021-2022. Informaţii ESENŢIALE pentru fermieri
Discuţiile legate de noua Politică Agricolă Comună şi perioada de tranziţie, până în 2023, au provocat multe confuzii în rândul fermierilor care vor să acceseze fonduri europene.
Tuzla se zbate să iasă din noroaie
În secolul 21, sunt imagini de Ev Mediu pe străzile din Tuzla, localitate aflată în zona metropolitană din Constanţa.
Capitala va avea o nouă staţie de metrou la suprafaţă
Ministerul Transporturilor şi Metrorex au semnat un contract de finanţare pentru construcţia unei noi staţii de metrou la suprafaţă, între actuala staţie Berceni şi Şoseaua de Centură, informează Agerpres
Iohannis: România poate fi un lider în domeniul schimbărilor climatice. E nevoie ca oamenii să-şi schimbe obiceiurile
România are ocazia să acceseze fonduri europene pentru reducerea poluării, care va avea duce şi o calitate mai bună a vieţii, spune preşedintele Klaus Iohannis
Romania va atrage in acest an fonduri europene in valoare de 2,9 miliarde de euro
România va atrage în acest an fonduri europene în valoare de 2,909 miliarde de euro, prin intermediul programelor operaţionale gestionate, se menţionează într-un comunicat remis miercuri de Ministerul Fondurilor Europene (MFE)
Subvenţii APIA 2020! Guvernul a aprobat sumele pentru plăţile integrale
Încep plăţile regulare ale subvenţiilor APIA! În ultima şedinţă de Guvern, executivul a aporbat sumele necesare pentru plata integrală a subvenţiilor pe care fermierii trebuie să le primească de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)
Despăgubirile pentru culturile de primăvară NU vor fi plătite anul acesta!
Despăgubirile pentru culturile de primăvară afectate de secetă vor ajunge în conturile fermierilor abia la începutul anului viitor, anunţă ministrul agriculturii, Adrian Oros