50.000 EURO/proiect – Fonduri europene pentru activităţi neagricole prin submăsura 6.2
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului şi criteriile de selecţie finale pentru submăsura 6.
FMI blochează accesul Afganistanului la resursele instituţiei, din cauza lipsei de claritate privind Guvernul ţării
Fondul Monetar Internaţional a anunţat miercuri că a suspendat accesul Afganistanului la resursele instituţiei financiare internaţionale, inclusiv aproximativ 440 de milioane de dolari în noi rezerve monetare, din cauza lipsei de claritate privind Guvernul ţării, după ce talibanii au captu.
Testele PCR realizate în spitale începând de anul trecut vor fi decontate din fonduri europene
Testele PCR realizate în toate spitalele din România începând de anul trecut vor fi decontate din fonduri europene, printr-o finanţare de 200 de milioane de euro prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), a anunţat joi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Comisia Europeană aprobă fonduri de urgenţă pentru Lituania, confruntată cu valul de migranţi veniţi dinspre Belarus
În timp ce la graniţa dintre Lituania şi Belarus cresc tensiunile generate de valul de migranţi, Comisia Europeană a anunţat miercuri eliberarea pentru Lituania a sumei de 36,7 milioane de euro din fondul blocului comunitar pentru integrare, azil şi migraţie, relatează Reuters.
Veşti bune privind fondurile europene! AFIR mai are la dispoziţie aproape 2 miliarde de euro
Veşti bune: gradul de absorbţie din fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală a ajuns la 80%! Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a efectuat până în prezent plăţi în valoare de 7,56 miliarde de euro.
Crede în bine
Au trecut deja 10 zile de la startul expediţiei Campaniei Umanitare CREDE ÎN BINE, susţinută de Prima TV şiAsociaţia Dăruieşte Viaţă şi Mihai a ajuns la mai puţin de 1500 de km de Nordkapp, Norvegia! Mihai, un rider activist din Bucureşti şi un Susţinător al iniţiativei #NoiFacemUn.
Crede în bine
Campania Umanitară CREDE ÎN BINE, susţinută de Prima TV şi Asociaţia Dăruieşte Viaţă, a ajuns în ziua a noua! Sunt peste 7500 de km parcurşi.
Crede în bine
Campania umanitară CREDE ÎN BINE susţinută de Prima TV şi Asociaţia Dăruieşte Viaţă a ajuns la jumătatea traseului.
Cel mai scump spital mobil din România intră în conservare. Autorităţile locale nu-l mai pot susţine financiar
Spitalul Mobil de la Leţcani, unitate care a costat 13 milioane de euro (fiind cel mai scump spital de acest fel din România) şi a stat mai mult închisă în perioada pandemiei va trece sub administrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Crede în bine
CREDE ÎN BINE, campania umanitară susţinută de Prima TV şi Asociaţia Dăruieşte Viaţă, a ajuns în cea de-a şasea zi.
SMS, la 8864, cu textul ”SPITAL”
Crede în bine este numele campaniei sub care Focus Prima TV susţine o expediţie umanitară ce are drept scopstrângerea de fonduri pentru finalizarea de către Asociaţia Dăruieşte Viaţă a Primului Spital de Copii, construit exclusiv din donaţii şi sponsorizări.