Măsurile non-agricole lansate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) sunt recunoscute ca fiind printre cele mai populare şi accesate de către beneficiarii din mediul rural. În teorie, aceste submăsuri – 6.2 şi 6.4 – ar trebui să stimuleze investiţiile în afacerile din mediul rural, pentru a dezvolta aceste zone din punct de vedere economic, astfel încât să nu mai fie părăsite de către tineri.
În practică, însă, lucrurile se pare că nu stau chiar aşa. Deşi fondurile europene destinate acestor zone se cheltuie în totalitate de fiecare dată, investiţiile realizate lasă de dorit din punct de vedere al valorii lor de piaţă.
Spre exemplu, pe submăsura 6.2, cele 50 de milioane de euro puse la dispoziţie de Ministerul Agriculturii au fost epuizate în primele 5 zile, însă o mare parte din proiectele depuse, care au şi punctajele cele mai mari, nu vor avea un impact pozitiv în ceea ce priveşte economia rurală, spun specialiştii.