Fonduri europene 2021: Clarificări AFIR cu privire la pragul de 24 de luni pentru tinerii fermieri

Fonduri europene 2021: Clarificări AFIR cu privire la pragul de 24 de luni pentru tinerii fermieri

Submăsura 6.1 pentru instalarea tinerilor fermieri generează un nivel de interes extrem de ridicat în rândul agricultorilor de sub 40 de ani din România. În ultimii ani, multe ferme s-au înfiinţat cu ajutorul banilor europeni accesaţi prin intermediul acestei submăsuri, însă există la fel de mulţi tineri care se află acum în imposibilitatea de a mai depune proiecte, din cauza faptului că Regulamentul Uniunii Europene impune condiţia ca aceştia să aibă maximum 24 de luni de la înregistrarea ca micro-întreprindere/întreprindere mică înaintea depunerii cererii de finanţare.

Într-o informare pe pagina oficială de facebook, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a clarificat această problemă, explicând că modificarea regulamentului nu este posibilă în perioada de tranziţie 2021-2022. Cu toate acestea, autorităţile din România vor încerca să obţină modificarea acestei condiţii pentru viitoarea programare financiară.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt