Travelminit.ro: Vacanţa elevilor atrage turişti în staţiunile de pe Valea Prahovei, cu o creştere de 17% a costului cazării, la 453 de lei pentru o familie cu un copil
Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor: Legea malpraxisului, veche de 25 de ani. Medicii, asigurări inutile pentru greşeli în actul profesional
Actuala lege a malpraxisului este o lege de 25 de ani care nu funcţionează, nici pacientul nu primeşte despăgubirile la timp, nici medicul nu este protejat, a declarat la Prima News Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Lupta cu dorul în familiile de români din Cernăuţi. Paşte departe de cei plecaţi pe front
Sărbătorile sunt grele când eşti departe de cei dragi.
Creşterea unui copil în România, o provocare
Pentru cele mai multe familii din România să ai şi să creşti un copil este, de cele mai multe ori, o provocare financiarăcolosală.
Guvernele statelor UE trebuie să investească pentru a ajuta familiile sărace şi pe cele vulnerabile
Preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), Iratxe Garcia Perez, a declarat, luni, că Guvernele ţărilor din Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri pentru a ajuta populaţia vulnerabilă să facă faţă scumpirilor de preţur.
Case făcute scrum
Doar scrumul a mai rămas din două case dintr-o localitate vrânceană.
Mai multe familii dintr-o comună argeşeană au rămas pe drumuri după ce casele lor au fost mistuie de flăcări
Un incendiu de proporţii izbucnit în comuna Valea Mare Pravăţ din judeţul Argeş a mistuit patru case şi a lăsat fără adăpost mai multe familii.